Incident grav în Bucureşti: Un bărbat a folosit o armă şi a rănit o persoană. Un trecător l-a imobilizat pe agresor
Un bărbat a fost condus la secţia de poliţie după ce a utilizat, sâmbătă seară, în Sectorul 2 din Bucureşti, o armă cu bile şi a rănit o persoană care urmează să fie transportată la spital, informează Poliţia Capitalei.
„În urmă cu scurt timp, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe raza Secţiei 8 Poliţie un bărbat a utilizat o armă, din primele date cu bile şi a rănit un alt bărbat. Agresorul a fost imobilizat de către un trecător”, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, martorii la incident au sunat la 112 şi în scurt timp, echipaje ale secţiei au ajuns la faţa locului.
Agresorul a fost preluat de poliţişti şi condus la sediul subunităţii de poliţie. Persoana rănită primeşte îngrijiri din partea unui echipaj medical, urmând a fi transportată la spital.
„Urmează a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs agresiunea, precum şi dacă persoana deţine în mod legal arma”, mai arată Poliţiei Capitalei.