Incident de protocol la aeroport, in momentul sosirii presedintelui Klaus Iohannis la Paris
Seful statului stând câteva minute în faţa maşinii, cu haina în mână, fără a-i fi luată, în cele din urmă, el aşezând-o pe capota maşinii.
Şeful statului a fost aşteptat la aeroport de reprezentanţii Ambasadei române la Paris, precum şi de oficiali din partea franceză.
Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a primit un buchet de flori şi s-a îndreptat spre maşină.
Preşedintele a rămas în dreptul maşinii, moment în care şi-a scos haina, aşteptând să îi fie luată de reprezentantul protocolului francez, care se afla lângă el. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, Klaus Iohannis a luat haina şi a pus-o pe capota maşinii, după care a urcat în maşină.
Haina a fost luată imediat de aghiotantul francez, care i-a înmânat-o şefului SPP, Lucian Pahonţu.
Preşedintele Iohannis a sosit la Hotel des Invalides, unde a fost primit cu ceremonial militar. Şeful statului a asistat la trecerea în revistă a Gărzii de Onoare şi s-au intonat imnurile României şi Franţei.
După ceremonialul oficial, şeful statului a fost primit, la Palatul Elysee, de preşedintele Francois Hollande. Cei doi au, la momentul transmiterii acestei ştiri, convorbiri tete-a-tete, urmate de un dejul de lucru, la care va participa şi premierul Manuel Valls.
R.O.