Mai este puțin timp până fanii Asia Express se pot bucura de noul sezon al emisiunii. Reality-show-ul va reveni pe micile ecrane în luna februarie.
Așteptarea a luat sfârșit, Asia Express se întoarce pe tv cu un nou sezon, care se anunță incendiar. Surse apropiate ale echipei de producție Asia Express au dezvăluit, pentru click!, că Antena 1 o să difuzeze, în premieră, primul episod din noul sezon, pe 16 februarie.
Toate vedetele ce au participat s-au străduit să rămână cât mai mult în cursă, să câștige amulete și să ajungă mai aproape de marele premiu. Duminică, 16 februarie telespectatorii pot să vadă toate aceste lucrui și să cunoască mai bine concurenții.
Sunt nouă echipe care au acceptat provocarea propusă de Asia Express, vedetele au lăsat totul în urmă și au intrat într-o competiție greu de imaginat. Chiar dacă știau despre ce este vorba și ce presupune show-ul nu își puteau imagina prin ce o să treacă.
Concurenții au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Cel nouă echipe au fost formate din: Speak și iubita lui, Ștefania, Alex Velea și Mario Fresh, Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu. Toți s-au luptat pentru premiul cel mare de 30.000 de euro.
Vedetelor le-a fost greu să se despartă de viața lor, de confortul de acasă și să intre într-o lume total necunoscută. Iar planurile de acasă nu s-au potrivit perfect cu realitatea din Asia „Înainte să plecăm ne-am făcut rucsacul, să vedem cât putem căra. Am ales ținutele, am redus cât am putut din produsele de beauty, totul părea calculat. Nu știu cum s-a întâmplat că odată ce am ajuns aici și am început cursa abia mai putem ridica rucsacul de jos, atât este de greu”, a declarat Carmen Grebenișan.
La fel s-a întâmplat și în cazul lui Speak care a plecat temător și nu se aștepta să reziste prea mult acolo. „În emisiunea asta ai parte de niște lucruri unice pe care nu îmi doresc să le mai repet vreodată, dar pe care mi-ar fi părut foarte rău dacă nu le încercam. E greu de tot, de asta aș vrea să îi sfătuiesc pe cei ce vor să vină să se gândească bine, că nu e de joacă”, a povestit Speak