Școlile se vor deschide pe 14 septembrie, potrivit deciziei autorităților. Radu Banciu, prezentatorul emisiunii ”Lumea lui Banciu”, de la B1TV, trage un semnal de alarmă în acest sens. El crede că, odată cu începerea noului an școlar, va fi un haos total.
CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE ALEXANDRU RAFILA! CUM SE VA DESFĂȘURA ANUL ȘCOLAR 2020-2021. VOR FI 15 ELEVI ÎNTR-O CLASĂ
„Parcă mai mult vorbim de reluare școlilor, mai mult ca niciodată, deși școala nu mai are nicio valoare și chiar dacă ar mai avut, este diluată de situația sanitară și disperată a școlilor din România. Elevii nu au unde se ducă, practic, școlile nu sunt pregătite nici măcar cât sunt pregătite spitalele, că măcar acolo a fost iureș, în școală nu s-a întâmplat nimic…
Școlile nu sunt pregătite, dascălii nu știu ce să facă, elevii sunt în expectativă, așteaptă ultimele ordonanțe pe 10 septembrie”, a spus Banciu.
Radu Banciu a continuat cu criticile. „Bucureștiul s-ar încadra în scenariul 2, dar nu înțeleg de ce 2 și nu 22, de exemplu? Nu știu de ce i s-a pus în cârcă scenariul 2. Cu ce ne ajută n-am priceput, dar așa ne-a anunțat Inspectoratul Școlar.
NU RATA: RADU BANCIU UIMEȘTE: ”FRAȚILOR, A MAI FOST O PANDEMIE! TREI MILIARDE DE…”
Decizia autorităților de a încadra școlile din întreaga Capitală în același scenariu a venit la câteva ore după ce Ministerul Sănătății a publicat datele de infectare cu coronavirus… În mod normal, în acest scenariu s-ar fi încadrat doar școlile din sectoarele 1, 2 și 6, scenariul doi, galben, însemnând școală în sistem mixt, adică unii la școală, alții acasă. Aia de acasă nefăcând nimic, aia de la școală nefăcând nici ei nimic întrucât îi știu pe ceilalți acasă. Va fi o debandadă fără precedent… Știm că nu mai e de mult nicio miză și că scapă cine poate, în primul rând sanitar și după aia sentimental sau intelectual”, a continuat realizatorul emisiunii ”Lumea lui Banciu”.