Încep să se emită avertizări Ro-Alert cu privire la dronele rusești. Cine sunt românii care le vor primi

Publicat: 08/09/2023 | 14:51
Ro-Alert pentru românii în pericol

Pe data de 7 septembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a alcătuit o hotărâre pentru luarea unor măsuri de protecție pe teritoriul României. Dat fiind faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea afecta cetățenii de la graniță, și românii vor putea primi avertizări Ro-Alert, în situația în care va fi sesizat orice pericol. Vestea vine la doar câteva zile după ce rămășițe dintr-o posibilă dronă rusească au fost găsite pe teritoriul țării. 

Dat fiind contextul geopolitic și de securitate, cauzat de invazia rușilor asupra țării vecine, dar și atacurile recente și repetate care au avut loc la porturilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi răspunsul apărării antiaeriene ucrainene care a determinat dispersarea mijloacelor utilizate pe suprafețe mari, Guvernul României a luat o hotărâre.

Măsuri de apărare pentru România, la câteva zile după episodul „drona rusească”

Potrivit documentului oficial, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă urmează să emită mesaje de avertizare şi alarmare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT şi/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităţilor publice locale.

Alte măsuri care au fost stabilite, pentru a putea asigura protecția cetățenilor, sunt:

-Ministerul Apărării Naționale analizează și evaluează zonele din România în care ar fi nevoie de protecție specială, care ar putea fi atacate.

-După ce zonele vor fi stabilite, comitetele județene pentru situații de urgență vor informa populația și vor transmite care sunt locurile pentru adăpostire, în caz de pericol.

-Inspectoratele pentru situații de urgență din județele vizate le vor transmite cetățenilor în ce mod trebuie să se poarte și cum trebuie să acționeze. De asemenea, vor elibera spațiile care ar trebui să fie destinate adăposturilor publice.

(CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis, atitudine fermă după ce drona rusească a fost găsită în România: „În cadrul NATO suntem foarte bine apărați”)

Cum vor proceda autoritățile, în caz de conflict

În situația în care Ministerul Apărării Naționale va identifica elemente care țin de conflict, va anunța imediat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zona specifică potenţial a fi afectată;

În cazul în care vor fi atacuri în zone care nu au acoperire GSM, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă vor asigura echipaje pentru avertizarea/ alarmarea populaţiei, pe baza datelor transmise de dispecerate prin intermediul sistemelor de comunicaţii radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare.

(CITEȘTE ȘI: NATO, prima reacție după ce o dronă rusească a fost găsită în România: „Monitorizăm îndeaproape situația”)

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult