Un incendiu violent a izbucnit la rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, de la Pata Rât, acolo unde au fost trimise 5 autospeciale şi autocisterne ale unei regii locale, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a precizat că flăcările sunt favorizate de vântul puternic. „Un incendiu de amploare a izbucnit în jurul orei 21 la rampa de gunoi de la Pata Rât. ISU Cluj intervine cu 5 autospeciale şi peste 20 de pompieri. Flăcările sunt favorizate de vântul puternic şi se manifestă pe o suprafaţă de circa 1.000 metri pătraţi. Intervenţia pompierilor este sprijinită şi de autospeciale ale Regie Autonome a Domeniului Public (RADP)”, a declarat Andrei Biriş pentru Mediafax. La faţa incendiului a mers şi prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherec.
Pompierii ISU Cluj au mai intervenit la stingerea unui incendiu la rampa temporară de la Pata Rât în mai 2016, atunci când primarul Emil Boc a declarat că focul a fost pus intenţionat de persoane necunoscute. Rampa temporară de la Pata Rât a fost dată în folosinţă în octombrie 2015, după ce fosta rampă, neconformă, situată în vecinătate, a intrat în procedură de închidere.