Un incendiu urmat de o explozie a avut loc joi dimineața într-un bloc din municipiul Târgu Mureș, 18 persoane fiind evacuate, dintre care una a fost transportată la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, incendiul a fost urmat de o explozie. ”Blocul în care s-a produs deflagrația se află pe strada Piața Armatei. S-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD”, a informat ISU Mureș.
Au fost evacuate 18 persoane, 14 adulți și patru copii, iar în final o singură persoană a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Potrivit unor surse din Poliție, cauza probabilă a incendiului a fost o acumulare de gaze. 11 apartamente și trei mașini au fost avariate, arată aceeași sursă.
Un incendiu a izbucnit, miercuri, din cauza unei prize suprasolicitate, într-un apartament aflat la parterul unui bloc de locuinţe din Suceava. Pompierii au evacuat nouă persoane, iar alte nouă au ieșit singure.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, Alin Găleată, a declarat că incendiul a izbucnit în bucătăria unui apartament aflat la parterul unui bloc de locuințe din orașul Suceava
Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, astfel încât 9 persoane -8 adulti și un copil – din bloc au fost evacuate de către pompierii militari. Alte 9 persoane au ieșit singure. Un bărbat de 52 de ani a primit îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportat la UPU Suceava cu atac de panică.
Au ars bunuri casnice din bucătărie și s-au degradat tencuiala și finisajele din restul apartamentului, precum și de pe casa scării de la parterul blocului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de o priză suprasolicitată.