Un incendiu puternic a izbucnit la renumitul club de tenis Wimbledon. Wimbledon-ul găzduieşte anual unul dintre cele 4 turnee de Mare Şlem.
Patru echipaje au fost trimise la faţa locului pentru stingerea incendiului. În total 21 de pompieri au intervenit pentru a opri deflagraţia puternică, informează Independent.
„Incendiul a izbucnit în jurul unui gard viu de 20 de metri şi a unor materiale mixte de construcţie. Echipajele de la staţiile de incendiu Tooting, Wandsworth, Fulham şi New Malden sunt la faţa locului. Cauza incendiului este în curs de investigare”, a anunţat Brigada de Foc din Londra pe site-ul său.
Celebrul turneu de tenis de la Wimbledon va începe pe 3 iulie şi se va încheia pe 16 iulie. Serena Williams a câştigat anul trecut turneul feminin, în timp ce britanicul Andy Murray s-a impus în competiţia masculină.