Incendiu puternic la o hală din Vrancea. Cel puțin nouă mașini au fost cuprinse de flăcări
Un incendiu puternic a cuprins, miercuri, o hală în care se aflau cinci mașini, în Adjud, județul Vrancea. Alte patru autoturisme, aflate în parcare, au fost distruse.
Mai multe echipe de pompieri intervin la incendiul izbucnit la hala în care se află mai multe mașini, în Adjud, dar focul a cuprins deja cel puțin nouă vehicule. Potrivit primelor informații, oamenii care se aflau în interiorul halei au reușit să iasă înainte de izbucnirea incendiului.
Reprezentanții ISU Vrancea au anunțat că pentru stingerea incendiului intervin cinci echipaje, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD. Hala se află la ieșirea din Adjud către Onești, iar focul s-a extins pe o suprafață de 300 de metri pătrați.
Până la sosirea pompierilor, incendiul a cuprins cinci mașini aflate în interior și alte patru parcate în curte. La ora transmiterii acestei știri, salvatorii încearcă să localizeze incendiul și la după ce vor stinge focul vor stabili cauza producerii incidentului și valoarea pagubelor.