Incendiu puternic în Olt. Ard patru case în comuna Strejeşti
Mai multe echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt intervin în după-amiaza zilei de joi la stingerea unui incendiu produs în comuna Strejești. O casă a fost cuprinsă de flăcări, însă focul s-a extins și la alte gospodării din apropiere.
Potrivit primelor informații, salvatorii acționează la fața locului cu patru autospeciale de stingere, însă intervenția acestora este îngreunată de vântul puternic. (VEZI ȘI: TRAGEDIE ÎN OLT. UN BĂRBAT DE 77 DE ANI A SFÂRȘIT CARBONIZAT ÎNTR-UN INCENDIU DE VEGETAȚIE)
Pagube considerabile
În total, patru case și două anexe gospodărești sunt afectate de incendiul puternic, acestea fiind serios cuprinse de foc. Pompierii au anunțat că, din fericire, nu au fost înregistrate victime însă pagubele sunt considerabile.
Vecinii celor afectați au încercat, la rândul lor, să intervină pentru a stinge flăcările, înainte ca incendiul să se propage, însă nu au reușit, tot din cauza vântului foarte puternic.