Trei case din Bucureşti au fost afectate de un incendiu puternic produs duminică dimineaţă în sectorul 2, pompierii reuşind să stingă focul după o intervenţie de aproape două ore şi jumătate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, pompierii au fost alertaţi, printr-un apel primit la 112 la ora 5.31, cu privire la un incendiu izbucnit pe strada Doda Traian din sectorul 2.
La faţa locului, unde focul cuprinsese trei case, s-a intervenit cu şapte autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor, fiind mobilizaţi, în total, 50 de angajaţi ai ISU.
„A fost afectată, în total, o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi”, au mai precizat sursele citate.
Cauza incendiului urmează să fie stabilită, o posibilă variantă fiind cea a unei sobe care a explodat.
Viorela Precupaş