Incendiu lângă stadionul Dinamo! 8 mașini de pompieri acționează, prima reacție a Spitalului Floreasca
Duminică, 11 august 2024, un incendiu a izbucnit la o clădire din apropierea Stadionului Dinamo din București. Pentru a stinge flăcările, la locul incidentului au acționat 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori.
Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit într-o încăpere – de aproximativ 15 mp – de la parterul unui bloc din vecinătatea Stadionului Dinamo – de pe bulevardul Ștefan cel Marea din București. Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum. Pentru stingerea flăcărilor și pentru a preveni extinderea acestora, la fața locului au acționat 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori. Nu au fost înregistrate victime, iar degajările de fum nu au afectat activitatea Spitalului Clinic de Urgență București. Citește și: Incendiu puternic în Colentina. 5 case ard, 8 autospeciale se luptă chiar acum cu flăcările
Incendiu lângă stadionul Dinamo din București
”În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu, care s-a manifestat în interiorul unei clădiri (plan parter) din Soseaua Stefan cel Mare. Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum, intr-o incapere, pe o suprafata de aproximativ 15 mp. Nu sunt victime. Se actioneaza pentru lichidarea ultimelor focare si decopertarea invelitorii acoperisului.
Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori. Degajarea de fum nu a afectat activitatea in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti. Se acţioneaza pentru lichidarea ultimelor focare şi decopertarea învelitorii acoperişului. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări, două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru descarcerare şi Detaşamentul Special de Salvatori”, potrivit ISU București.
Duminică, 11 august 2024, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o clădire din apropierea Stadionului Dinamo din București. Aflat în vecinătatea Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, reprezentanții instituției au transmis un comunicat de presă în care dezmint ferm informațiile false apărute în spațiul public – care au sugerat că incendiul ar izbucnit într-o anexă a spitalului.
”Dorim să clarificăm că incidentul în cauză a avut loc într-o încăpere dintr-o construcție mică situată pe proprietatea Stadionului Dinamo, și nu are nicio legătură cu clădirile Spitalului Clinic de Urgență București Floreasca.
Echipele de intervenție au reacționat prompt, focul fiind stins rapid și fără să prezinte vreun pericol pentru spital sau pentru pacienți. În acest moment, nu există nicio amenințare la adresa siguranței publice sau a activităților medicale desfășurate în cadrul spitalului nostru”, a informat Spitalul Floreasca.
Citește și: BREAKING | Incendiu devastator în incinta Academiei „Năstase & Marica Sports Club”, din zona Pipera