Incendiu la un spital din Neamț, la două luni de la tragedia de la ATI
Încă un incendiu la un spital din județul Neamț! S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă și a fost aplicat planul roşu de intervenţie. 17 pacienţi au fost evacuaţi imediat și s-a evitat, astfel, o nouă tragedie.
Incendiul s-a produs la Spitalul Municipal Roman din Neamţ, iar pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru a stinge flăcările dintr-o ghenă în care se aflau materiale textile. Fumul s-a răspândit rapid pe secţia de Psihiatrie, iar 17 pacienţi au fost evacuaţi. Doi bolnavi şi două cadre medicale au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. (CITEȘTE ȘI: INCENDIU DEVASTATOR LA ATI PIATRA NEAMȚ: 10 OAMENI AU MURIT, 7 SUNT ÎN STARE CRITICĂ. MEDICUL EROU VA FI TRANSFERAT LA UN SPITAL DIN BELGIA | VIDEO)
Incendiu la un spital din Neamț, la două luni de la tragedia de la ATI
Pompierii au fost înștiințați în jurul orei 02:55 despre producerea incendiului la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman. Conform ISU Neamț, focul ardea într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatură din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al spitalului, scrie antena3.ro. (NU RATA: UNICUL SUPRAVIEŢUITOR AL INCENDIULUI DE LA PIATRA NEAMȚ A AJUNS ACASĂ)
Etajul clădirii era inundat de fum, iar până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați șapte pacienți de către personalul aflat la muncă. Apoi, pompierii au evacuat încă 10 pacienți. Șapte pacienți au fost transportați la Spitalul de Psihiatrie „Sf Nicolae” Roman din municipiul Roman, iar alți opt pacienți au fost mutați în saloanele de la parterul clădirii.
Din primele cercetări, incendiul ar fi pornit de la o ţigară nestinsă.