UPDATE incendiu devastator la ATI Piatra Neamț: 10 oameni au murit, 7 sunt în stare critică. Medicul erou va fi transferat la un spital din Belgia | VIDEO

Publicat: 14/11/2020 | 19:57

Incendiu devastator, sâmbătă seara, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț! Nu mai puțin de 10 persoane au murit, iar 7 sunt în stare critică. Potrivit primelor informații, nouă dintre ele erau pacienți infectați cu noul coronavirus, iar al zecelea era medic. Atenție, imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

UPDATE 23:27Medicul erou de la ATI Neamț va fi transferat în Belgia. El a suferit arsuri groaznice, încercând să scoată pacienții din flăcări

Medicul de gardă de la ATI Piatra Neamț, care a salvat pacienții din flăcări, va fi transportat la București cu o aeronavă militară, iar apoi, în Belgia. Conform dezvăluirilor făcute de ministrul Sănătății, doctorul a suferit arsuri foarte grave, de gradul 3 și 4 pe membre, relatează observatornews.ro.

UPDATE 23:23 – Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu zece morţi. Ancheta a fost preluată de Parchetul General, după ce, iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.

“Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a anunţat Parchetul General, relatează stirileprotv.ro.

UPDATE 23:00 Mesajul președintelui Iohannis

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de condoleanțe: “Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor”.

UPDATE 22:32 – Ajuns la Piatra Neamț, ministrul Sănătății a declarat că toți pacienții care au supraviețuit incendiului vor fi transferați la Iași.

Totodată, Nelu Tătaru a anunțat că urmează să fie evaluată o refacere a secţiei ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Pe lângă medicul de gardă, care a sufeerit arsuri grave încercând să-i salveze pe bolnavi, alte trei cadre medicale au fost rănite în incendiu, a mai spus ministrul Sănătății.

UPDATE 22:21 – Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a declarat că o aeronavă de transport C-27J Spartan va decola, în noaptea de sâmbătă spre duminică, spre Iaşi pentru o misiune evacuare medicală, ca urmare a incendiului izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

“Referitor la situaţia de la Piatra Neamţ, putem confirma că Forţele Aeriene pregătesc o misiune de evacuare medicală de la Iaşi către Bucureşti, cu o aeronavă de transport C-27J Spartan. Aeronava va decola în această noapte către Iaşi, de pe Baza 90 Transport Otopeni”, a informat MApN.

UPDATE 21:45 – Numărul deceselor a ajuns la 10

Bilanțul victimelor a ajuns la 10 persoane decedate și 7 în stare critică, potrivit reprezentanților ISU Neamț. În aceste momente, se așteaptă preluarea victimelor pentru transportul la Spitalul Județean Iași.

Imaginile dezastrului din secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț

„Resurse medicale implicate:

ISU Neamț – 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic

ISU Iași – 1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD cu medic

ISU Bacău – 1 Autospecială pentru transport victime multiple

ISU Suceava – 1 Autospecială pentru transport victime multiple

Serviciul de Ambulanță Neamț – 9 Ambulanțe tip B. Pentru transportul pacienților, mijloacele de la ISU Bacău și ISU Suceava vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Județean Iași”, au mai transmis reprezentanții ISU Neamț.

Cauzele catastrofei sunt încă investigate. „A avut loc o explozie și o evoluție foarte rapidă a incendiului”, a declarat Ciprian Mirea, inspector-șef la ISU Neamț.

„Reprezentanții Parchetului General vor prelua conducerea anchetei de la Spitalul Județean Neamț. Este o tragedie, probabil se dorește o anchetă cât mai consistentă. Îl așteptăm pe ministrul Tătaru să ajungă în scurtă vreme”, a spus prefectul județului Neamț, George Lazăr.

UPDATE 20:40 – Opt decese confirmate de ministrul Sănătății

„Avem opt decese, un salon evacuat, iar opt pacienţi o să fie transferaţi la Iaşi. O să fie transferaţi la Leţcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit”, a afirmat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o intervenţie telefonică la la Digi 24.

Imaginile dezastrului din secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț

Prefectul de Neamț, George Lazăr, a declarat, la rândul său, că incendiul ar fi pornit de la instalația de oxigen.„Din primele verificări, se pare că sursa incendiului a fost un injector (injector de oxigen n.r.)”, a spus Lazăr.

Știrea inițială

Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, a declarat că, până în acest moment, șapte persoane sunt decedate, dintre pacienții surprinși de incendiu în Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț. „Șapte persoane sunt decedate ca urmare a incendiului produs la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Incendiul este lichidat, nu au fost afectate și alte secții. Se pare că erau persoane cu COVID-19”, a spus Popa.

„Incendiul este în procedură de evaluare și lichidare. Sunt acolo toate echipele de la ISU Neamț (…) Nu se poate intra acolo sus”, a declarat și prefectul județului Neamț.

Imagine de la intervenția pompierilor

Incendiu la ATI Piatra Neamț, șapte oameni au murit! Nelu Tătaru ajunge de urgență acolo

16 pacienți erau internați la secția de Terapie Intensivă, iar șapte dintre ei sunt decedați, din nefericire. Încă un pacient se află, însă, în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se este în stare gravă, după ce a suferit răni extinse. Medicul de gardă este ars pe 80 la sută din suprafața corpului.

Incendiul a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale.

La secția de ATI urmează să se facă toate demersurile pentru ca pacienții să fie transferați către alte spitale. Sursele CANCAN.RO spun că Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, se află în drum spre Piatra Neamț.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult