Incendiu devastator în Satu Mare! Pompierii s-au chinuit să-l stingă mai bine de șase ore

Publicat: 21/02/2020 | 18:17

20 de pompieri militari și trei voluntari, cu 4 autospeciale, au lucrat mai bine de 6 ore pentru stingerea unui incendiu, în localitatea Ciuperceni, din județul Satu Mare.

În cursul acestei dimineți, pompierii  sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcţie situată la ieşirea din localitatea Ciuperceni spre Livada. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu trei autospeciale de stingere a incendiilor şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Agriş cu autospeciala din dotare.

La sosirea forţelor profesioniste, incendiul se manifesta cu flacără violentă la întreg acoperişul, pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp şi cu degajări mari de fum. Intervenţia pompierilor a fost dificilă şi de lungă durată. Pentru gestionarea evenimentului, de la momentul începerii intervenţiei şi până la momentul lichidării consecinţelor acestuia, forţele de intervenţie au lucrat timp de șase ore. Dificultatea intervenţiei a fost dată, în special, de compartimentarea construcţiei, care nu permitea pătrunderea în încăperi decât cu ajutorul scărilor din dotarea autospecialelor, dar şi din cauza degajărilor mari de fum şi a multiplelor focare de incendiu.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. În urma incendiului au ars: acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp şi elementele combustibile din structura acestuia (corni, grinzi) şi s-au degradat 37 de geamuri termopan, două uşi termopan, elemente de mobilier, documete şi acte.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult