Un incendiu de proporții s-a declanșat în localitatea Asău, din județul Bacău, zonă împădurită. Nu mai puțin de 175 de persoane înceracă să stingă focul, pompieri, pădurari și chiar voluntari. Terenul este accidentat, pădurea dează, astfel că operațiunea este una extreme de dificilă. Mai mult, în zonă s-a găsit și muniție de război.
Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, a declarat, duminică, pentru News.ro9, că incendiul de litieră a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, dar nu a putut fi stins.
”Iniţial, apelul sosit pe 112 anunţa incendiu de gebetaţie, dar colegii sosiţi la faţa locului au constatat că este vorba despre litieră. Până la finalul zilei au acţionat 61 de pompieri, 35 de reprezentanţi ai Ocolului Silvic, 20 de voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Asău şi 31 de jandarmi”, a declarat Andrei Grecu.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de duminică au fost suplimentate forţele în teren, acţionând peste 175 de pompieri, pădurari şi voluntari.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de șase hectare de pădure.
”Aprovizioonarea cu apă se realizeză din surse naturale, nu există o problemă în acest sens. Dificil este încă accesul în zonă, terenul fiind foarte accidentat, iar pădurea deasă”, a mai spus reprezentantul ISU Bacău.
În zona de manevră s-au descoperit în trecut elemente de muniţie rămasă neexplodată, astfel că pentru protecţia echipajelor angrenate în misiune s-a deplasat şi o echipă de pitotehnişti.
În cursul zilei de sâmbătă, în urma misiunii de cercetare şi detectare a terenului, au fost găsite două cartușe de calibrul 7,92 mm.