Incendiu de proporții în Vâlcea. Joi dimineață va sosi un elicopter pentru a interveni la stingerea incendiului care a izbucnit marţi seară într-o pădure de stejari din apropierea oraşului Brezoi. Acest nou incendiu se află la câteva zeci de kilometri distanţă de focarul de la Malaia, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, conform Agerpres.
Focul, înteţit şi de vânt, s-a extins în ultimele 24 de ore, suprafaţa afectată fiind de peste 7 hectare.
„În cursul acestei după-amieze au fost suplimentate forţele de intervenţie cu 41 de pompieri şi 33 de membri ai SVSU Brezoi şi ai Ocolului Silvic privat Cozia Negoiu, care se ocupă de administrarea acestui fond forestier. Incendiul s-a extins pe zone aproape inaccesibile (versanţi de stâncă abrupţi, cu înclinaţie mai mare de 80 de grade, pe care se află vegetaţie cu grad mare de uscăciune), favorizat de viteza mare a vântului din zonă. Suprafaţa afectată este de aproximativ 7-8 hectare, dar este greu de estimat, întrucât vântul împrăştie fumul pe distanţe mari”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, preluat de hotnews.ro.
Marţi seara, un incendiu violent a izbucnit într-o pădure de stejari din oraşul Brezoi, iniţial pe o suprafaţă de aproximativ un hectar. Pentru stingerea incendiului au intervenit 10 angajaţi ai ocolului silvic şi un echipaj de pompieri.
Acesta este cel de-al doilea incendiu de pădure din judeţul Vâlcea din ultimele două săptămâni, după cel de la Malaia. Au fost mistuite deja peste 28 de hectare de teren dintr-o zonă împădurită a munţilor Lotrului. Elicopterul trimis de la Inspectoratul General de Aviaţie în ajutorul pompierilor vâlceni a acţionat la Malaia săptămâna trecută, timp de patru zile.