Încă un pacient care a ajuns la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti a fost confirmat cu acinetobacter, acesta fiind al cincilea caz. Până în prezent, trei pacienţi care aveau şi această bacterie au murit.
„Am început curăţenia în secţia de terapie intensivă, în câteva saloane, ultimul pacient din postopertor va urca mâine în secţia de chirurgie toracică dacă evoluţia lui va fi favorabilă… în secţia de terapie intensivă respiratorie sunt în acest moment doi pacienţi, pentru că pacientul din triaj care era cu stare gravă neurologic s-a confirmat şi el ca având acinetobacter, deci este al cincilea pacient confirmat cu acinetobacter din cazurile care le-am declarat săptămâna trecută„, a declarat managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, miercuri seara, la Digi 24.
Conducerea Institutului ”Marius Nasta” din Capitală a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că s-a mai înregistrat un deces la un pacient în stare foarte gravă la care s-a depistat acinetobacter. Numărul pacienţilor decedaţi care aveau şi această infecţie a ajuns, astfel, la trei.
În plus, reprezentanţii unităţii au precizat că în blocul operator a fost deja făcută curăţenie şi urmează dezinfecţia terminală, apoi vor fi făcute noi analize.
În Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) se aflau şase pacienţi care fuseseră operaţi, patru dintre aceştia fiind deja urcaţi pe secţie. Ceilalţi doi vor fi mutaţi abia când starea lor de sănătate va permite acest lucru. Ulterior, va fi demarată şi în Secţia de ATI curăţenia şi dezinfecţia.
”Pacienţii vor fi urcaţi în secţie atunci când starea lor va fi bună şi vor putea fi supravegheaţi pe secţie. Supravegherea în Secţia ATI este o supraveghere de înaltă calificare şi atunci este cel mai important în acest moment siguranţa pacienţilor”, a declarat managerul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, conform news.ro.
Aceasta a precizat că blocul operator şi Secţia ATI vor fi închise ”cât timp va fi necesar”.
”Noi ne grăbim să facem totul cât de repede putem, dar este foarte importantă respectarea procedurii şi probele să fie conforme şi corecte. În acest moment, în Secia de Chirurgie Toracică sunt internaţi 28 de pacienţi care trebuiau să fie operaţi. Domnul profesor Cordoş împreună cu echipa de medici va manageria aceste cazuri”, a mai spus Mahler.
Medicii unităţii au precizat că pacienţii ar putea fi îndrumaţi către Spitalul Militar din Bucureşti, către Institutul Fundeni, la Secţia de Oncologie, sau către Spitalul Municipal Bucureşti.
”Cel mai delicat va fi să discutăm cu pacienţii care ne-au preferat pe noi. Pacientul îşi alege chirurgul, conform legislaţiei. Nu suntem foarte încântaţi de această modalitate de a-i rezolva, mai ales că mare majoritate sunt de prin ţară (…) Marea parte au afecţiuni neoplazice şi acestea ar fi, practic, urgenţe. Se discută doar despre supra-infecţie, dar nu se discută despre boala de fond a acestor pacienţi. Ei nu au murit de acinetobacter neapărat. Populaţia asta o să înţeleagă: că aici este acinectobacter care umblă prin copaci şi sare în cârca pacientului care vine la noi. Nu. La noi vin pacienţi foarte grav, iar acest acinetobacter, nimeni nu a spus până acum, a fost trimis de la Balş. Un pacient infectat care a venit la noi cu insuficienţă respiratorie să fie tratat pentru că este cel mai bun centru de tratament al insuficienţei respiratorii. Asta nu a înţeles lumea. De ce nu punem punctul pe Y. Pacientul a venit aici ca să moară la noi şi să ne poată arăta cu degetul că aici este acinetobacter pe care l-au adus ei”, a declarat prof. Ioan Cordoş, şeful Clinicii de Chirurgie Toracica a Institutului ”Marius Nasta“.
Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a decis, marţi, sistarea activităţii blocului operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, rezultatele analizelor arătând că există o infecţie nosocomială în unitate.
Ancheta epidemiologică a început vineri, după ce s-a stabilit că doi pacienţi care au murit erau contaminaţi cu acinectobacter.