Încă un medic fals, în Suceava! S-a dat drept psihiatru pentru a-și viola pacientele

Publicat: 15/02/2019 | 14:46
Încă un medic fals, în Suceava

Scandalurile legate de medicii falși se țin lanț în ultima perioadă. Cazul ”medicului cu 8 clase” Matteo Politi a declanșat o adevărată sarabandă a unor astfel de ”evenimente” nedorite în lumea medicală din România. Mai nou, a apărut un medic fals și… violator pe deasupra.

Mihăiţă Novac, în vârstă de 44 de ani, din Dumbrăveni, a fost ridicat de poliţişti şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de viol, dar şi pentru cinci fapte de agresiune sexuală, cu referire la atacurile din ultima parte a anului trecut. El a fost reţinut şi apoi prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea şi au dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile, informează monitorul sv.ro.

Citește și: DUPĂ CELEBRUL „MEDIC FALS”, A FOST GĂSIT UN PREOT FALS, ÎN SUCEAVA! IMAGINI FABULOASE DE LA SPOVEDANIE

Violatorul inventiv

Cu puțin timp înainte de a fi arestat de polițiști, individul a reușit și ”performanța” de a se prezenta drept medic, astfel reușind să își mai treacă la ”activ” încă un viol. În ziua de 6 februarie, Mihăiţă Novac a trecut la acțiune și a inventat un nou scenariu. A abordat în incinta Policlinici Areni o tânără care aştepta să intre la un cabinet de psihiatrie. Bărbatul i-a spus victimei că este… medic şi că o poate duce la consultaţie la cabinetul său.

Din nefericire, victima a acceptat să meargă cu el, astfel că cei doi s-au deplasat pe strada Mărăşeşti. Numai că individul a dus-o într-o clădire dezafectată, unde a făcut sex cu ea. Ancheta a fost mult îngreunată şi de faptul că victima nu a sesizat poliţia imediat despre viol.

Mihăiță Novac, medic fals și violator în serie – sursa foto monitorulsv.ro

Citește și: DANIEL BUZDUGAN, GLUME PE SEAMA LUI MATTEO POLITI, ”MEDICUL CU OPT CLASE”: ”MICȘORARE DE PEDEAPSĂ, EXTIRPARE DE DUȘMANI…”