Încă un medic fals descoperit în Capitală! Bărbatul a fost reținut
Polițiștii bucureșteni au reținut, marți, un bărbat de 26 de ani care practica fără drept profesa de medic, într-un cabinet din Sectorul 3, asupra sa fiind găsite, la percheziții, mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale, anunță Poliția Capitalei.
Polițiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut, marți, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.
„În luna ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 11 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că la data de 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din sectorul 3, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la un aparat”, arată Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Polițiștii au făcut verificări
Ulterior, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic. După verificări, polițiștii au constatat că într-un imobil situat în sectorul 3 al Capitalei sunt amenajate mai multe spaţii folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi.
„Astfel, cabinetul indicat de către reclamantă a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de un bărbat, în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost depistat iar asupra sa au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false. Din verificările efectuate la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză”, potrivit sursei citate.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de arstare preventivă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false. Cei care au intrat în contact cu falsul medic sunt rugați de către anchetatori să se adreseze direct Secției 11 Poliție, care instrumentează cazul.