Încă un județ din România îi obligă pe localnici să poarte măști când ies din casă. Astfel, băcăuanii vor trebui să-și acopere gura și nașul când sunt în mijlocalele de transport în comun sau în magazine, farmacii sau în instituții publice. Maramureș, Galați și Iași sunt celelalte județe care au adoptat, deja, măsuri similare.
Purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie, în judeţul Bacău, în toate spaţiile publice (piețe, instituții publice, spații comerciale, șantiere, gări, autogări, etc.), din data de 7 aprilie 2020.
”Pe fondul crizei de măşti, nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie exclusiv măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura, important este ca ele, după folosire, să fie spălate şi călcate, pentru a asigura o protecţie sporită”, a mai transmis Prefectura Bacău.
”Este o hotărâre prin care limităm răspândirea comunitară a noului tip de coronavirus, în caz de tuse sau strănut. Ne protejăm şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru. În cazul în care o persoană aflată într-un spaţiu public este infectată, dar nu prezintă simptome, purtarea unui mijloc de protecţie reduce riscul răspândirii”, a precizat prefectul Liviu Miroşeanu.