Un profesor și trei elevi de la patru școli din Sectorul 4 au fost testați pozitiv la coronavirus, potrivit primăriei din sector.
Cazurile de infectare au fost confirmate astfel: la Școala Gimnazială nr. 190, un elev de clasa a IV-a, la Școala Gimnazială nr. 113, un elev care învață în clasa I și la Școala Gimnazială nr. 79, un elev de clasa a III-a. În aceste școli, cursurile se vor suspenda pentru 14 zile, orele urmând să se desfășoare online.
În afara celor trei cazuri confirmate în rândul elevilor, s-a mai înregistrat și un caz de îmbolnăvire în cazul unui profesor de la Școala Gimnazială nr.129.
Un alt elev de la Școala Sfântul Andrei din Sectorul 6 al Capitalei a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. În clasă cu elevul infectat mai sunt 28 de copii. Luni au mers, însă, 26 dintre aceștia deoarece familiile celorlalți doi copii au optat în continuare pentru cursurile online.
La începutul săptămânii, bunica unei eleve a fost testată pozitiv la COVID-19, apoi marți a fost confirmată și eleva de la clasa a II-a. Potrivit Digi24, testarea copilului nu s-ar fi făcut în școală, iar de marți eleva nu a mai mers la ore. Marți seară, părinții celorlalți copii au fost înștiințați de conducerea instituției de învățământ să nu mai vină la cursuri începând de miercuri.