Încă o valoare ne-a părăsit. Profesorul universitar Constantin Milică a murit, luni, la vârsta de 89 de ani

Publicat: 28/05/2018 | 09:03

Profesorul universitar Constantin Milică a murit luni dimineață. El era unul dintre cei mai cunoscuţi şi preţuiţi specialişti în Fiziologia Plantelor şi Fitoterapie din ţară, fiind cadrul didactic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). Avea 89 de ani.

Literatura de specialitate din aceste două domenii ar fi fost, indiscutabil, mult mai săracă fără neobosita sa contribuţie ştiinţifică. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi îi datorează enorm Profesorului pentru munca sa uriaşă, pentru resursa umană calificată pe care acesta a format-o în cei aproape 60 de ani de activitate puşi în slujba crezului său – acela de a cerceta neîntrerupt, de a elabora preparate fitoterapeutice şi, mai ales, de a face bine.

Profesorul Milică a fost plămădit dintr-un aluat în care se adunau, miraculos, toate virtuţile. Era un amestec de rigoare, de temeinicie, de înţelegere a firii omului, de bunătate şi de iubire, de multă iubire pentru semenii lui”, se arată pe pagina de Facebook a USAMV.

Constantin Milică va fi depus marţi, 29 mai, în capela Bisericii „Sf. Nicolae” Copou (din Agronomie), iar înmormântarea va avea loc, cel mai probabil, miercuri, 30 mai, la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult