Încă o “țeapă” pentru Gigi Becali? Zuzana Kollarova, soția lui Adam Nemec, i-a stabilit viitorul atacantului. Ce a postat Miss Slovacia 2016, pe Instagram
Adam Nemec se va despărți de Dinamo la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul, iar Gigi Becali l-a dat ca și transferat la FCSB. Lucrurile nu stau, însă, cum a declarat Gigi Becali. Cel puțin așa reiese din postarea făcută, pe contul personal de socializare, de soția atacantului.
“Ultimele zile în Bucureşti, România! #bucuresti, #larevedere #dinamo”, a scris pe Instagram Zuzana Kollarova, care în 2016 a fost Miss Slovacia.
Adam Nemec are șanse mici să semneze cu FCSB. Are oferte mult mai bune MSK Zilina (Slovacia) și Elazigspor (Turcia). Soția atacantului ar agrea o plecare din România, unde fotbalistul a evoluat timp de două sezoane.
”Vasi (n.r. – Vasile Geambazi) o să ia doi atacanți. Vă informez că o să luăm doi atacanți. Unul este Nemec, acum pot să spun, și al doilea e Omrani. Mai este un mijlocaș care ne place, care joacă în seara asta, nu are rost să-i spun numele, ca să nu se interpreteze. Nu, nu e Cicâldău. Este un jucător despre care nu s-a vehiculat nimic despre el până acum și care nouă ne place”, spunea Gigi Becali la finalul săptămânii trecute.