Huawei începe să aibă probleme și cu autoritățile australiene care, la fel ca americanii, acuză compania chineză că spionează pentru China, scriu cei de la Playtech.
Autoritățile autraliene au interzis importul echipamentelor și dispozitivelor de la Huawei, chiar înainte de introducerea tehnologiei 5G. Este un caz similar cu al americanilor și se rezumă la faptul că serviciile de informații ale Australiei au emis avertizări cu privire subordonarea serviciilor de telecomunicații chineze față de guvernul de la Beijing.
„Este o companie chineză și, sub legislația comunistă, trebuie să lucreze cu serviciile secrete chineze dacă i se cere”, a declarat o sursă din guvernul australian, când i s-a cerut opinia.
Există teama că Huawei și-ar spiona clienții prin intermediul telefoanelor mobile și al altor dispozitive electronice și trimite aceste date direct autorităților chineze. Astfel de informații ar putea fi folosite de guvern în scop economic, politic și nu numai. Din acest motiv, acum și autoritățile australiene argumentează că Huawei este o amenințare la adresa securității naționale.
„Nu prea sunt multe companii în lume care să aibă în structură comitete politice [precum Huawei]”, mai spune sursa guvernamentală australiană. Dar nu a fost emisă nicio declarație oficială pe marginea acestui subiect, nici din partea guvernului australian, nici din partea Huawei.