Încă o palmă pentru justiţia din România! CEDO a dat sentinţa în cazul un copil molestat de tată!
Opt ani au durat abuzurile pe care autorităţile ar fi trebuit să le oprească din primul moment.
Totul a început în anul 2004. Tatăl lui a început să devină violent: îl bătea, îl stropea noaptea cu apă pe faţă şi îl încuia în debara. Mama a cerut sprijinul Protecţiei Copilului.
Nicoleta Popescu, avocat: „A sunat la acel hot line, dar nu s-a întâmplat nimic. Cea mai gravă a fost atitudinea instituţiilor statului faţă de o mama care s-a aflat într-o astfel de situaţie vulnerabilă şi faptul că nu a fost ajutată.”
Mihaela Ungureanu, Director General la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4: „A fost efectuată, la acel moment, o evaluare socială şi, de asemenea, i s-a spus că poate fi inclusă, alături de copil în programul de consiliere.”
În 2004, pe când Protecţia Socială monitoriza cazul, violenţele asupra băiatului au continuat. Aşa că mama copilului a fost nevoită să vină de mai multe ori aici la Secţia 15 şi să depună plângeri. Abia la a cincea încercare, poliţiştii au înaintat cazul procurorilor, anunţă Ştirile ProTV.
Decizie CEDO: „Autorităţile nu au luat nicio măsură în privinţa primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului.”
Aceeaşi instanţă mai critică faptul că a durat trei ani şi jumătate ca procurorul să întocmească dosarul şi că procesul a durat opt ani.
Tatăl agresor a fost mai întâi achitat, iar tribunalul şi-a motivat decizia: „Comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracţiune”.
Ultima instanţă l-a condamnat, totuşi, la un an de închisoare cu suspendare.
CEDO a argumentat că România, că stat membru al Uniunii europene nu ar trebui să tolereze astfel de agresiuni asupra minorilor şi a condamnat ţara noastră să-i plătească 10 mii de euro despăgubiri copilului.