Înaintea semifinalei de la ”Românii au Talent”, a dormit la cântăreţ acasă. Ea este iubita secretă a lui SMILEY? Vă arătăm în exclusivitate filmări cu cei doi la 1 noaptea!

De: Cancan
Publicat: 20/05/2016 | 23:35

S-a lansat în gaşca băieţilor de la Simplu, dar nu a renunţat la pasiunea pentru muzică nici după ce trupa s-a destrămat. A continuat să ajute alţi tineri artişti prin propria casă de producţie, dar şi să lanseze melodii care l-au menţinut în top. De curând, noua sa piesă „Insomnii” a fost foarte apreciată de fani, dar a stârnit şi o serie de întrebări. Teasing-ul făcut de Smiley părea să fie adresat unei persoane mai… speciale, de sex feminin.

După ce a fost într-o relaţie îndelungată cu Laura Cosoi, cei doi despărţindu-se fix când toată lumea credea că vor ajunge în faţa altarului, Smiley nu s-a mai afişat cu nici o iubită oficială. Deşi s-a tot zvonit ba că ar fi ceva între el şi o concurentă de la Vocea României, acolo unde a fost pe scaunul de jurat, ba mai recent că ar fi mai mult decât o prietenie între el şi Simona Halep, Smiley a negat de fiecare dată că i-ar fi furat cineva din nou inima. Totuşi, atunci când a fost întrebat recent dacă există vreo persoană specială în viaţa sa şi, respectiv, are vreo iubită de care ar putea să le povestească fanilor, Smiley a ezitat să dea un răspuns concret. „În momentul de faţă nu vă pot da un răspuns!“ a spus cântăreţul.

Smiley a preferat să rămână pe bancheta din spate, împreună cu însoţitoarea misterioasă, care înnoptat cu acesta, în casa lui.

CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a filmat pe Smiley în toiul nopţii după ce a plecat de la un eveniment, alături de fratele său, Filip Maria, care seamănă izbitor cu prezentatorul Românii au talent, un prieten şi… o însoţitoare misterioasă, de sex feminin. Aceştia au părăsit locaţia vineri, 20 mai, la ora 1 noaptea, oprindu-se pe drum la o benzinărie din zona Băneasa, acolo unde Filip şi amicul cântăreţului au coborât pentru a face cumpărăturile necesare, mai ales că Smiley avea mai puţin de 24 de ore rămase până când trebuia să fie pregătit de ultima semifinală live Românii au talent.

Detaliul interesant este că, în tot acest timp, Smiley a rămas pe bancheta din spate, fiind nedezlipit de însoţitoarea misterioasă. Deşi se observa oboseala resimţită de cântăreţ, acesta a preferat să stea lângă misterioasa prezenţă feminină. După ce Filip şi celălalt prieten din gaşcă s-au întors, tot grupul s-a îndreptat cu maşina spre casa lui Smiley, inclusiv cea care ar putea fi chiar noua iubită pe care cântăreţul o ţine ascunsă de ochii publicului, care a înnoptat la acesta acasă, semn că este mai mult decât o cunoştinţă profesională. Rămâne însă de văzut dacă Smiley este cu adevărat din nou îndrăgostit, fiind cunoscută discreţia acestuia atunci când vine vorba de probleme amoroase.  Smiley s-a afişat cu tânără la scurt timp după ce Cosoi şi-a pus silicoane. Pentru un alt bărbat, evident!

(Georgiana Laciu)

This browser does not support the video element.