In ultimii 20 de ani, costurile anumitor servicii au crescut chiar si de 37.000 de ori! Statul, campion la scumpiri
Majoritatea tarifelor care au explodat au fost reglementate de stat si se refera la servicii de apa, salubritate, gaze, caldura si electricitate. Conform Institutului National de Statistica, pretul la apa, canalizare si salubritate a crescut de la Revolutie pana azi cu 3.713.336%, adica de peste 37.000 de ori fata de 1990. Totodata, tarifele la gaze naturale si gaze lichefiate au urcat de peste 12.000 si 15.000 de ori, iar pretul biletelor CFR s-au scumpit de aproape 9.000 de ori. Majoritatea tarifelor au fost si sunt inca reglementate de stat, intrucat liberalizarea acestor servicii nu s-a incheiat inca, iar privatizarea unor companii de stat se afla inca la stadiul de negociere cu Fondul Monetar International. Cu toate acestea, in ultimii zece ani, data fiind privatizarea catorva dintre companii si interventia statului, prin alinierea accizelor la nivelul de taxare aplicat in Uniunea Europeana, preturile nu mai au o crestere atat de fulminanta. In schimb, in topul scumpirilor din ultimii zece ani apar in top produse si servicii care tin de evolutia societatii romanesti post-decembriste, cum ar fi tutunul si tigarile (cu o crestere de pret de peste sase ori) sau ziarele si revistele, ale caror preturi au crescut de patru ori (281,2%). In cei 21 de ani, rata inflatiei calculata de INS a fost de 375.288,6%, in timp ce in perioada 2001 – 2011 a fost de 145,97%. Topul modificarilor de preturi 1990 – 2011 (procent) 2001 – 2011 (procent) 1 Apa, canal, salubritate de 37.134 ori (3.713.336,4%) de 7 ori (571,3%) 2 Tutun si tigari de 8.781 ori (878.040,2%) de 6 ori (517%) 3 Gaze naturale de 12.495 ori (1.249.432,7%) de 6 ori (499,7%) 4 Energie termica de 8.477 ori (847.603,8%) de 5 ori (386,5%) 5 Transport C.F.R. de 8.659 ori (865.831%) de 4,5 ori (349%) 6 Chirie de 9.545 ori (954.442,3%) de 4,4 ori (341,3%) 7 Gaz lichefiat de 15.194 ori (1.519.318,1%) de 4 ori (283%) 8 Energie electrica de 6.853 ori (685.193,4%) de 2,7 ori (176,8) 9 Transport urban in comun de 8.087 ori (808.598,3%) de 3,7 ori (269,7%) 10 Intretinerea in crese si gradinite de 6.513 ori (651.210,8%) de 3,7 ori (273,3%)