În plină dispută pentru „custodie”, EBA și-a luat copiii și i-a dus la…

Publicat: 25/01/2020 | 23:38

Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte, îşi adună forţele pentru confruntarea cu Cătălin Gheorghe, alias Tomată. În plină dispută pentru “custodie”, EBA a luat-o pe micuţa Anastasia, dar şi pe cei doi copii din căsătoria cu Syda, şi i-a dus la Predeal. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă imagini exclusive.

Elena Băsescu și Cătălin Gheorghe s-au despărţit după doar doi ani de relaţie. Tomată s-a mutat, iar Elena a rămas în locuința pe care a considerat-o, până de curând, un cămin alături de partenerul ei. Au şi o fetiţă împreună, Anastasia, care a rămas lângă mamă. Părea că lucrurile s-au liniștit, dar, brusc, bărbatul ar ține morțiș să obțină “custodia” fetiței, iar domiciliul ei să fie la mama lui.

Nici Elena Băsescu nu ar fi stat cu mâinile în sân. Şi-ar fi angajat un avocat, care ar fi liniștit-o, înaintea inevitabilului proces, că fetița va rămâne în grija ei. De altfel, apărătorii celor doi ar fi avut o primă rundă de negocieri. Nu au ajuns, însă, la un rezultat care să fie pe placul celor două tabere. Astfel că nu este exclus să asistăm la un proces de durată.

(CITEȘTE ȘI: EX-UL ELENEI BĂSESCU A DAT ATACUL LA „FETELE DE ORAȘ”, DAR…)

Distracţie pe pârtie, la Predeal!

În plină dispută pentru “custodie”, EBA a simţit nevoia să părăsească, pentru câteva zile, Capitala. S-a “refugiat” pe Valea Prahovei, în staţiunea Predeal. Nu singură, ci alături de Anastasia, Sofia Anais şi Traian, cei trei copii pe care îi are din relaţiile cu Tomată şi Syda. La munte, Elena Băsescu a radiat de fericire şi, pentru câteva clipe, a uitat de confruntarea în care este implicată cu fostul iubit.

Anastasia, Traian şi Sofia s-au bucurat din plin de zăpadă

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a întâlnit-o pe EBA pe pârtie, într-o formă de zile mari. Însă, de departe, cei mai fericiţi au fost copiii. De altfel, Sofia Anais şi Traian au şi schiat, dar bineînţeles sub atenta supraveghere a mamei lor, care i-a ţinut de mână. De zăpadă s-a bucurat şi Anastasia, care a fost plimbată zeci de minute cu sania, alături de frăţiorii ei mai mari.

Elena Băsescu s-a detaşat, astfel, măcar pentru câteva zile, de problemele cotidiene. Timpul petrecut la Predeal alături de copii i-a făcut mult bine şi a pregătit-o de „lupta” cu Cătălin Gheorghe pentru “custodia” micuţei Anastasia.

Elena Băsescu îi învată pe Sofia şi Traian să schieze

(NU RATA: ELENA BĂSESCU ARATĂ DEMENȚIAL DUPĂ CE A SLĂBIT SPECTACULOS)

Elena Băsescu mai are doi copii, Sofia Anais și Traian, cu Syda

Elena Băsescu și Cătălin Gheorghe au împreună un singur copil, pe micuţa Anastasia (1 an şi jumătate). De precizat că Sofia Anais (6 ani) şi Traian (5 ani), ceilalţi micuţi cu care EBA a fost la Predeal, provin din căsătoria ei cu Bogdan Ionescu, zis Syda.

(VEZI AICI: ULTIMUL ”GINERE” AL LUI TRAIAN BĂSESCU ARE PROGRAM DE ”REINTEGRARE SOCIALĂ” LA NUBA DUPĂ DESPĂRȚIREA DE EBA!)

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu au divorțat în 2016, după patru ani de căsnicie. “Decizia am luat-o, în primul rând, cu gândul la cei mici. Nu cred că ar fi fost bine să trăiască într-o casă în care mama şi tata nu se mai înţelegeau. E mai bine că s-a întâmplat acum, când sunt foarte mici, pentru că experienţa este mai puţin traumatizantă şi nu au avut foarte mult timp să-i asocieze pe mama şi pe tata împreună”, a dezvăluit EBA, la scurt timp după divorțul de Syda.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult