In loc sa fie tratat, a fost jefuit! O asistenta medicala i-a furat telefonul unui patron de club din Mamaia aflat in soc!

De: Cancan
Publicat: 21/04/2013 | 19:30

Patronul unui club din statiunea Mamaia a fost jefuit chiar de asistenta de pe ambulanta care venise sa ii acorde ajutor, scrie replicaonline.ro.

„N-am crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Nu este vorba de pagubă, am şi declarat Poliţiei că nu doresc să dau în judecată persoana, ci vreau să trag un semnal de alarmă. Cei de pe ambulanţă intră în zeci de case pe zi”, a declarat bărbatul.

Victima a povestit că s-a simţit rău şi a luat un medicament, la care a descoperit apoi că este alergic.
„M-am umflat tot, am făcut băşicuţe pe piele, simţeam pe interior că iau foc, îmi amorţise limba, aşa că am chemat ambulanţa. Era o asistentă şi un şofer. Asistenta mi-a spus să mă calmez, m-am întins pe pat în dormitor să îmi pună o perfuzie, a fost foarte amabilă. Apoi, mi-au spus că mergem la spital. În drum spre lift am constatat că îmi lipseşte telefonul. I-am spus prietenei mele să mi-l aducă, l-a căutat şi nu l-a găsit. M-am gândit că o să-l găsim, am plecat la spital, iar aici prietena mea mi-a spus că a căutat telefonul şi tot nu l-a găsit. Ba chiar a căutat şi ambulanţa cu care am fost adus. I-am spus că sunt convins că şoferul a furat telefonul, pentru că sunam pe numărul meu şi era închis. Am făcut reclamaţie la Poliţie, am dat declaraţii, au dat declaraţii şi şoferul, şi asistenta”, a povestit patronul jurnalistor constanteni.

Astazi, politia a facut lumina in acest caz: telefonul fusese luat de asistenta de pe ambulanta, care i l-a facut cadou fiului ei in varsta de 9 ani.

 

(Mariana Apostol)