Astăzi de la ora 19:00 la Ovidiu va avea loc restanța dintre Viitorul și FC Hermannstadt, meci contând pentru runda a XII-a a Ligii 1. Partida, care va deschide acest an fotbalistic în România, nu s-a putut disputa anul trecut când a fost programată din cauza focarului de coronavirus cu care s-au confruntat sibienii.
În ciuda problemelor grave de efectiv pe care le are pentru acest meci, Ruben Albes, antrenorul principal al celor de la FC Hermannstadt, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că echipa sa își va vinde scump pielea la Ovidiu.
„Cu Viitorul va fi un meci greu, aşa cum este întotdeauna împotriva unor jucători cu un nivel tehnic foarte ridicat. Avem planul nostru, strategia noastră. Va trebui să jucăm cu armele noastre şi cu capacitatea pe care o avem de a susţine ritmul jocului, ţinând cont de jucătorii lipsă pe care îi avem. Avem multe probleme de înfruntat, dar sperăm să începem returul în cel mai bun mod posibil. Este adevărat că vom fi la limită cu jucătorii , dar ne-am obişnuit în ultimele luni şi trebuie să fim puternici”, a declarat Ruben Albes.
Pentru acest meci, Răzvan Dâlbea, Bright Addae, David Mayoral şi Andrei Sîntean sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. De asemenea, Claudiu Belu este indisponibil din cauza unei accidentări. În acelaşi timp, jucătorii David Caiado, Goran Karanovic şi Stanley Elbers s-au întors recent la antrenamente după o serie de accidentări mai vechi.
FC Hermannstadt se află pe locul 14 cu 15 puncte în timp ce Viitorul ocupă locul 8 cu 17 puncte.
Partida Viitorul – FC Hermannstadt, va începe la ora 19:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.