În ce țară s-a “refugiat” Mirea Nebunu’ în așteptarea condamnării la închisoare. Ce plan diabolic are temutul interlop
Mircea Băluș, alias Nebunu’, s-a “refugiat” în Spania, unde așteaptă sentința definitivă în dosarul în care a fost deja condamnat, la un an și o lună cu executare, pentru conducere fără permis. Interlopul ar vrea să-și execute pedeapsa în această țară, pe motiv că sunt condiții de detenție peste cele din România.
Condamnat la închisoare cu executare pentru conducere fără permis, Mircea Nebunu’ a pus la cale un plan diabolic, pe care l-a mărturisit și apropiaților săi. Profitând de faptul că nu există o hotărâre care să-i interzică părăsirea teritoriului României, liderul grupării Sportivilor a plecat în Spania, unde așteaptă sentința definitivă.
Din străinătate, le-a transmis prietenilor că nu are de gând să revină în România și că preferă să-și execute pedeapsa în Spania, unde sunt condiții de detenție mai bune, anunță spynews.ro.
(NU RATA, AICI: NOUL ȘEF AL LUMII INTERLOPE MIRCEA NEBUNU I-A ”DAT INTERVAL” TEMUTULUI BIBILOI!)
Firul evenimentelor
În urmă cu ceva timp, Mircea Nebunu’ a fost verificat de polițiștii de frontieră de la Nădlac, în clipa în care intenționa să plece din țară la volanul unui autoturism. Imediat, s-a descoperit că interlopul avea un permis tipărit în Ucraina, dar care nu este valabil în România. Ulterior, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal. A fost condamnat, în primă fază, la un an și o lună cu executare, dar decizia nu este definitivă.
Cine este Mircea Nebunu’
Mircea Nebunu, unul dintre cei mai temuţi lideri ai lumii interlope bucureştene, care îşi ameninţa duşmanii că îi bagă în ciment, a ieşit din închisoare în urmă cu aproape patru ani. Eliberarea acestuia a trezit o adevărată isterie pe site-urile de socializare. Lăutarii au reacţionat imediat şi i-au compus o melodie personalizată, în care l-au denumit „Regele”.
Mircea Băluş, cunoscut în Capitală sub numele de Nebunu, a fost eliberat condiţionat după ce, iniţial, primise o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru mai multe fapte cu violenţă. Momentul a fost marcat în mod fastuos în Berceni, unde gruparea condusă de acesta îşi are cartierul general. Procurorii arătau la momentul trimiterii în judecată că ”Mircea Nebunu’” îşi controla cu o mână de fier interlopii din subordine.
”Eu îmi fac legea mea, frate”, “Te bag în ciment!”, “Eu nu sunt prost”, “Eu sunt Ştefan cel Mare, bă, aţi înnebunit?!”, “Mă bat cu omul, unu la unu”, “Mie mi-a dat unul o săgeată, eu îi dau 50 de săgeţi”, “Bă tâmpitule, pe banii mei, vreţi să-mi faceţi, mă, flagrant?!”, sunt doar o parte din replicile lui Mircea.