În ce stare se afla polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa, după tragicul accident. Ce scrie în documentul INML
Ies la iveală noi detalii despre poliţistul care a lovit-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni. S-a aflat în ce stare era Constantin Popescu, după tragedie. Iată ce scria în documentul de la INML.
În emisiunea Acces Direct de ieri a fost prezentat documentul de la INML despre starea de sănătate a lui Constantin Popescu.
Imediat după tragedie poliţistul a ajuns la INML, acolo unde a fost analizat comportamentul acestuia.
Din documentul prezentat se arată faptul că agentul de poliție în vârstă de 27 de ani a avut un comportament liniștit, a comunicat coerent și a avut o atitudine adecvată după tragedie. Mai mult de atât, medicii au mărturisit că agentul s-a prezentat și cu o ținută ordonată la câteva ore după ce a aflat că este vinovat de moartea Raisei.
Ce avere are poliţistul
Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa, lucra la Secția 5 Poliție din sectorul 1. Anul trecut, în luna martie, și-a făcut publică declarația de avere
Potrivit unor documente publice, agentul are domiciliul în Curtea de Argeș însă nu deține nici un fel de imobil pe numele său. De asemenea, el nu are mașină proprietate personală, bijuterii sau alte bunuri, nu are conturi în bancă și nici datorii.
Polițistul are o singură sursă de venit, respectiv salariul de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, însă acesta a preferat să nu facă publică suma pe care o primea lunar.
Funcţionarii sunt obligați să își facă publice veniturile și bunurile, dar cu toate acestea unii invocă o clauză de confidențialitate pe care o semnează cu instituția la care activează, mai ales dacă aceasta este unica lor sursă de venit.
Sursă foto: Arhivă Cancan