20 de ani de la răpirea jurnaliștilor români în Irak. „PUTREZEAM într-o groapă”
DECLARAȚII EXCLUSIVE
Acasă » Știri » Știri interne » În ce stare se află copilul care a fost scos dintr-un puţ după 10 ore

În ce stare se află copilul care a fost scos dintr-un puţ după 10 ore

De: Cancan 27/04/2017 | 10:34
În ce stare se află copilul care a fost scos dintr-un puţ după 10 ore

Copilul de doi ani care a căzut într-o fântână în Teleorman şi a fost scos după 10 ore de salvatori este în continuare intubat şi ventilat mecanic. El urmează să fie consultat şi de un neurolog. Medicii spun că rezultatul tratamentului antibiotic se va vedea într-o săptămână, potrivit mediafax.ro.

Copilul a stat, marţi, peste 10 ore în apă, într-o fântână, la peste 16 metri adâncime, fiind scos de pompieri cu ajutorul unor tije.

„Este în continuare intubat şi ventilat. Sperăm după tratamentul antibiotic să apară o oarecare ameliorare, dar tratamentul va da roade în timp. Trebuie să avem răbdare, nu se întâmplă nimic de pe o zi pe alta spectaculos. El este ţinut pe aparate, analgosedat, special ca acel plămân să poată să îşi revină sub tratamentul antibiotic. Riscurile sunt în continuare de infecţie pulmonară. Este sub mai multe antibiotice. Este nevoie de timp ca să îşi facă efectul antibioticul, aţi văzut, şi la o banală răceală, luăm antibiotc 7 zile. Într-o săptămână putem să spunem dacă apare vreo ameliorare. Ieri, părinţii au fost toată ziua. Infecţia pulmonară masivă putea pleca de la aspirat, el a înghiţit ceva, bănuim că dintr-o apă murdară, din fântână, care are tot felul de microbi. Acei germeni, care rămân în plămâni, aceia nu îi putem distruge decât sub tratament antibiotic. Va veni şi zilele acestea neurologul să îl vadă, dar cel mai bine el trebuie să fie treaz, să respire spontan ca o evaluare neurologică corectă să aibă loc”, a declarat, joi dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, iar mama şi bunica micuţului au fost deja audiate.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au...
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Fabrica ce a ajuns o ruină. Era unică în Europa de Est, iar cândva era cea mai mare și modernă de acest tip din întregul Orient
Fabrica ce a ajuns o ruină. Era unică în Europa de Est, iar cândva era...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care o avem
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care...
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat...
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Se trece la ora de vară în România! Cum va fi afectat mersul trenurilor
Se trece la ora de vară în România! Cum va fi afectat mersul trenurilor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei...
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final. „Superb!”
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final....
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap...
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al Andreei Tonciu? De necrezut, cum arată acum sportivul de 40 de ani și ce s-a mai aflat despre el
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al...
Doi români au dat lovitura și au un succes nebun cu afacerea lor. E în top în lume și au primit finanțări de 15 miliarde de dolari
Doi români au dat lovitura și au un succes nebun cu afacerea lor. E în...
Cum e cel mai bine să rambursezi anticipat un credit ipotecar luat pe 30 de ani. Așa plătești mult mai puțină dobândă. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Cum e cel mai bine să rambursezi anticipat un credit ipotecar luat pe 30 de...
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat la schimbare orei
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit medalia de onoare
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit...
Mare succes financiar pentru aceste zodii. Se vor îmbogăți
Mare succes financiar pentru aceste zodii. Se vor îmbogăți
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi...
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai...
Sfârşit tragic:
Sfârşit tragic: "Amândoi erau arși”. Un bărbat şi-a ucis soţia, iar apoi și-a luat viața...
Care sunt cei mai sănătoși pești. Alegerea foarte ieftină care e peste somon
Care sunt cei mai sănătoși pești. Alegerea foarte ieftină care e peste somon
Cum trebuie să cureți bijuteriile din aur alb ca să strălucească din nou și să arate ca noi. Ai nevoie de două ingrediente banale, toată lumea le are în casă
Cum trebuie să cureți bijuteriile din aur alb ca să strălucească din nou și să...
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia de astăzi: „Ce preț a plătit pentru a fi…”
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia...
×