Marius Moise și Bianca Giurcă au vrut să-și testeze relația amoroasă, așa că au acceptat provocarea numită Insula Iubirii. Cuplul și-a făcut bagajele, apoi și-a luat zborul către Thailanda, acolo unde s-au desfășurat filmările show-ului de la Antena 1. Nici bine n-au pășit pe meleagurile străine, căci bărbatul a și dat-o-n bară. Concurentul a pus ochii imediat pe ispita Oana Monea, care a și cedat presiunilor făcute de el. Nu de puține ori, cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre, în ciuda privirilor ațintite asupra lor. Filmările competiției s-au încheiat înainte ca aceasta să fie dată pe post. Așa că, toți cei care au participat și-au încheiat socotelile înainte să se întoarcă în România. În ce relații au rămas, de fapt, Oana Monea și Marius Moise?
Relația dintre Marius Moise și Bianca Giurcă a stat pe buzele multora, după ce bărbatul a călcat strâmb de nenumărate ori. Nici bine n-au ajuns în Thailanda, că Marius a pus ochii pe una dintre ispite, și anume Oana Monea. Cei doi au fost surprinși de multe ori în ipostaze foarte apropiate, în ciuda tuturor. Ba chiar, la un moment dat, a existat și un sărut pătimaș, care a afectat-o enorm pe iubita lui Marius. După ce a aflat de relația apropiată dintre Marius și Oana, Bianca a încercat să-și găsească refugiul în brațele lui Alin Simoiu. Ei bine, filmările competiției fenomen de la Antena 1 s-au încheiat înainte să apară pe post. Așa că, toți concurenții au dat mâna cu ispitele, apoi și-au văzut de viețile lor. Separat sau împreună.
Mulți sunt cei care se întreabă cum stau lucrurile, de fapt, între Oana Monea și Marius Moise, ținând cont de istoricul lor de la Insula Iubirii. După terminarea emisiunii, ispita și Bianca Giurcă au purtat o discuție serioasă despre care nimeni n-a știut până acum. Cele două tinere au avut să-și spună câteva cuvinte, în spatele camerelor de filmat.
CITEȘTE ȘI: RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! BIANCA GIURCĂ ȘI-A SĂRBĂTORIT ZIUA DE NAȘTERE CU MARIUS MOISE
Ispita de la Insula Iubirii și iubita lui Marius Moise au ținut să clarifice lucrurile după competiția din Thailanda. Conform surselor CANCAN.RO, blondina i-ar fi spus Biancăi să stea liniștită pentru că nu s-ar uita niciodată la un bărbat precum este Marius. Mai mult decât atât, Oana Monea ar fi susținut că ea se respectă ca femeie și îi place să fie tratată ca o prințesă, nu ca o servitoare. Totul ar fi fost un rol pentru ispită. Aceasta ar fi mărturisit că i-a displăcut profund să se sărute cu Marius Moise, gest pe care nu l-ar mai repeta niciodată.
Oana Monea este foarte activă în mediul online, după emisiunea care a consacrat-o. Aceasta ține legătura cu cei care au susținut-o pe parcursul competiției Insula Iubirii și le răspunde adesea la întrebări. Ei bine, multe curiozități ale internauților sunt legate de Marius Moise. Tânăra a spus clar și răspicat tuturor că acest bărbat nu există pentru ea și că nu vrea să mai audă de el.
„ (…) Nu îmi mai puneți întrebări despre omul ăsta. Atât vreau să vă spun! Nu există pentru mine omul ăsta, dar o să vă povestesc dacă mai țin sau nu legătura cu el”, spunea blondina, pe contul ei de Instagram.