În ce ipostază a fost surprinsă Theo Rose în a 5-a lună de sarcină. Artista și-a etalat cu mândrie burtica de graviduță

Publicat: 24/01/2023 | 13:01

Theo Rose și Anghel Damian sunt în culmea fericirii de când au aflat că vor deveni părinți. Artista este însărcinată în aproape 5 luni, dar cu toate acestea merge în continuare la filmări, concerte și emisiuni. Recent, cântăreața a susținut un spectacol unde a făcut senzație, ca de fiecare dată. Pe lângă vocea cu care i-a bucurat pe fanii săi, cei prezenți i-au admirat vedetei si burtica proeminentă, pusă în valoare de rochia mulată pe care aceasta a purtat-o.

Recent în mediul online au apărut mai multe clipuri cu Theo Rose, în care își etalează mândră burtica de gravidă. Filmările au fost făcute de admiratorii săi la o petrecere privată și au devenit imediat virale, iar reacțiile internauților nu au întârziat să apară.

„Ce frumoasă ești mai plină la față. Sper să nu slăbești ca și înainte, după ce naști. Îți stă foarte bine. Sănătate!”/ „Felicitări!”/ „Tare”, au fost doar câteva dintre reacțiile acestora.

NU RATA: CE SEMNIFICAȚIE BIBLICĂ ARE NUMELE ALES DE THEO ROSE PENTRU BĂIEȚELUL EI ȘI AL LUI ANGHEL DAMIAN

Deși traversează cea mai frumoasă perioadă din viața sa, Theo Rose recunoaște că uneori oboseala își spune cuvântul. În această perioadă, vedeta nu reușește să mai aibă atât de multă energie, însă încearcă să onoreze tot ce are planificat.

„Zilele de filmare au devenit greu de răbdat. Orele petrecute la machiaj și păr, care înainte erau printre puținele momente de relaxare pe care mi le permiteam, sunt doar prilej pentru a-mi lăsa gândurile și grijile să umble prin mine. Să stau pe tocuri o zi întreagă nu a fost plăcut niciodată. Să port rochii superbe mi-a plăcut mereu, deși nu sunt cea mai delicată prezență pe care ați putea-o urmări.

În perioada asta, până și rochiile au devenit ușor incomode, pentru că niciodată pe timpul sarcinii socoteala de la probe nu se potrivește cu cea de la shooting”, a povestit Theo Rose, în mediul online.

Theo Rose va avea un băiețel

Theo Rose, dezvăluiri despre sarcină

În ultima vreme, artista a încercat să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, invitată în podcastul lui Radu Țibulcă, artista și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri despre schimbările prin care trece.

„Eu sunt fericită, sunt fericită că sunt însărcinată, eu sunt foarte fericită că o să am un copil, eu sunt înnebunită după copii, eu știu că chestia asta o să mă împlinească cu totul. Eu abia aștept să transfer grija, că și despre asta era anxietatea mea. Mă gândeam prea mult la mine, mă gândeam mult la ce poate să mi se întâmple mie, la cât de greu îmi e. Nu, stai să vezi grijă acum, după ce o să ai un copil, nu mai ai timp să fii anxios. Trebuie să fii atent la ăla, să nu se împiedice, să nu cadă, să fii atent la fiecare pas pe care îl face și abia aștept chestia asta”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcastului lui Radu Țibulcă.