Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat, marți, că în acest moment există trei scenarii posibile pentru reluarea școlii, pe data de 10 septembrie.
Decizia finală ar urma să fie luată în viitorul apropiat, după consultarea cu Ministerul Sănătății. Anisie susține că revenirea la școală, în sălile de clasă, trebuie să se facă atunci când elevii se vor simți în siguranță.
„În spațiul public au fost menționate aceste scenarii. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic însă cu respectarea strictă a unor măsuri. Există un alt scenariu, hibrid, când unii vor fi în sala de clasă și ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație în săptămânile următoare și în ultimul scenariu am prevăzut situația în care să învâțăm online, dar numai în cazul în care situația epidemiologică o va impune”, a declarat ministrul Educației la Digi24.
Mai mult, spune ministrul, în perioada următoare vor exista discuții cu Minsterul Sănătății care a transmis deja un ghid pentru întoarcerea copiilor în clase, însă sunt definitivate măsurile. Aceasta a precizat că decizia privind modul în care se vor ține cursurile din septembrie trebuie luată cât mai repede.
„Nu știm când ne putem pronunța pe aceste scenarii, dar trebuie să facem acest lucru cât mai repede pentru a se putea pregăti și autoritățile locale”, mai spunea ea.
Anisie susține că fiecare copil are dreptul la educație și că indiferent de scenariul pe care îl va stabili ministerul „copilul trebuie să învețe”.
„Cu siguranță fiecare copil trebuie să aibă dreptul la educație. Copilul trebuie să învețe în orice situație fie în spațiul școlii, fie de acasă. (…) Atunci când vor reveni la școală trebuie să se simtă toți în siguranță”, a mai declarat Monica Anisie. Ministrul Educației dă asigurări că până în data de 10 septembrie în școli vor ajunge tabletele achiziționate de Guvern.