În ce condiții se vor efectua cursele aeriene după 1 mai! Decizia luată de Wizz Air. Ce sunt obligați să facă toți pasagerii
Începând cu data de 1 mai Wizz Air a anunțat că introduce măsuri adiționale de igienă pentru a asigura siguranța călătorilor și a echipajelor, în contextul pandemiei de coronavirus.
Recent, Wizz Air a anunţat că este pregătită să-şi redeschidă baza de la Timişoara începând cu data de 1 mai 2020. Însă reluarea operaţiunilor de zbor este condiționată de decizia autorităţilor de a elimina sau de a prelungi actualele restricţii de zbor către şi dinspre România. (CITEȘTE ȘI: CONCLUZIILE ALARMANTE ALE UNUI STUDIU! BĂRBAȚII SUFERĂ DE O FORMĂ MAI GRAVĂ DE COVID-19 IAR PROBABILITATEA DE DECES ESTE DUBLĂ)
„Dacă se vor păstra restricţiile, redeschiderea bazei va fi amânată”, a precizat compania.
Compania aeriană a mai anunța că este pregătită să implementeze noi protocoale pentru a asigura sănătatea pasagerilor și pentru a sprijini distanțarea fizică în timpul îmbarcării și curățenia sporită la bord. (VEZI ȘI: POLIȚIA CAPITALEI, COMUNICAT REFERITOR LA ZIUA DE 1 MAI: ”DE DATA ACEASTA, GRĂTARUL ÎL FACEM ACASĂ, ÎN FAMILIE”)
Astfel, de acum pasagerii ar trebui să facă check-in și să efectueze orice achiziții de servicii online. În încercarea de a limita răspândirea posibilelor infecții, pasagerii sunt rugați să adopte noile reguli de distanțare fizică atât în timpul îmbarcării, cât și al debarcării, iar toți pasageri sunt obligați să poarte mască de protecție.
„Deși filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,7% dintre virusurile și bacteriile din aerul din cabină, echipajul, precum și pasagerii, vor avea obligația să poarte măști pe tot parcursul zborului. Echipajul de cabină va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord și încurajarea plății cu mijloace contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic. Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanțarea locurilor între pasageri”, precizează Wizz Air, într-un comunicat de presă.