Alexandru Rafila a răspuns, într-un interviu recent, celor mai importante întrebări pe care le au românii despre coronavirus, lămurind măsurile pe care Guvernul urmează să le voteze până la 1 august.
Întrebat despre purtarea măștii în spațiile în aer liber, Alexandru Rafila a explicat în ce situații această măsură e necesară pentru diminuarea șanselor de infectare.
Citește și: Zece întrebări despre coronavirus la care profesorul Rafila a răspuns! Ajungem la 2.000 de cazuri în august? Se transmite virusul și în spații deschise?
„Dacă nu poate fi păstrată acea distanță de siguranță, de 1,5 metri, este necesar. Este o măsură ce a fost luată peste tot în lume, iar România nu face excepție. Se poate transmite, dacă suntem prea apropiați de persoanele cu care interacționăm, mai ales dacă nu purtăm mască de protecție”, a explicat reprezentantul României la OMS, la Antena 3.
Despre transmiterea virusului la plajă
Cât despre pericolul transmiterii virusului pe plajă, Alexandru Rafila a precizat că nici aici nu suntem feriți de coronavirus, dacă nu ne luăm măsuri de siguranță, însă a ținut să precizeze că apa nu este un mediu ce favorizează transmiterea COVID-19.
„Nu prin intermediul apei, categoric. Proximitatea fizică este cea care condiționează transmiterea”, a adăugat specialistul.
Alexandru Rafila a subliniat și faptul că transportul în comun este periculos. „Este locul în care riscul epidemiologic este ridicat. Transportul în comun este greu de gestionat, din punct de vedere al numărului de călători, e un spațiu închis, are un cubaj limitat. (…) Dacă este posibil, mersul pe jos este întotdeauna recomandat”, a mai spus reprezentatul OMS.
Iată și care sunt propunerile pe care Guvernul urmează să le voteze
- Instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.
- Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.
- Se exceptează de la această măsura următoarele categorii de persoane persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
- Interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23:00-06.00.
- În afara intervalului menționat, operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
- Interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
- Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).
- Propunerile transmise prin Hotărârea CNSU urmează să fie supuse aprobării Guvernului României.
Nu rata: A fost confirmat încă un caz de coronavirus la TVR! Anunțul oficial al postului de televiziune publică
Imagine de Ngo Tuan Anh de la Pixabay