În ce condiții permisul românesc nu mai este valabil pe drumurile din Germania. Ce spune legislația germană
Mulți români au decis să plece în străinătate în căutarea unei vieți mai bune. Una dintre țările alese de cetățenii României este Germania. Ambele fiind parte din Uniunea Românească, oamenii pot circula pe drumurile germane cu permis românesc. Însă, trebuie să fie foarte atenți pentru că, în unele condiții, carnetul nu mai este valabil.
Țara noastră este parte din Uniunea Europeană, motiv pentru care permisul românesc este, în același timp, și european. Așadar, cetățenii țării noastre au dreptul să conducă, în baza permisului obținut în România, pe teritoriul oricărei țări membre. Totuși, este important să fie atenți la anumite situații.
Citește și: VEȘTI PROASTE PENTRU ȘOFERI! RISCĂ AMENZI URIAȘE DACĂ ÎNCALCĂ ACEASTĂ MĂSURĂ DIN NOUA LEGISLAȚIE. VIDEO
Când nu mai este valabil permisul românesc în Germania
Există mai multe situații în care permisul românesc nu mai este valabil atunci când vă aflați pe teritoriul Germaniei. Una dintre situații implică obținerea carnetului, după șase luni de rezidență în Germania. Mai exact, în momentul scadenței, preschimbarea documentului trebuie făcută cu un document german, potrivit Ziarul Românesc.
Deși obțin rezidența în Germania, unii români aleg să vină în România pentru a-și reînnoi permisul de conducere expirat. Ei bine, actul nu va mai fi valabil pe drumurile germane. Același lucru se întâmplă și în cazul celor care doresc să obțină o nouă categorie la carnet.
Și în acest caz, dacă ați obținut reședința în Germania de peste 185 de zile, sunteți nevoiți să primiți noua categorie tot în Germania, nicidecum în România. De asemenea, dacă pierdeți sau vă este furat permisul, trebuie să îl schimbați cu unul local.
Este important de menționat că persoanele care nu respectă aceste reguli, riscă să primească amendă sau chiar se pot alege cu un dosar penal. În acest sens, există și un caz real. Un român a fost verificat de poliția germană, pe autostrada A4, și s-a ales cu dosar penal. Oamenii legii au observat că permisul său de conducere era obținut în România, deși el avea rezidență în Germania de mai bine de un an.
Așadar, dacă aveți rezidență în Germania de mai bine de 6 luni și sunteți înscris la evidența populației – ”Anmeldung”, trebuie să aveți grijă în cazul în care vă expiră permisul. Așa cum am precizat mai sus, este important să înlocuiți documentul acolo, nu în România.