Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein s-a cazat într-un loc superb din județul Covasna, unde a vânat urși în urmă cu două luni. Într-o nouă declarație, a subliniat că va coopera cu autoritățile române în ancheta deschisă în cazul morții lui Arthur. Scandalul împușcării celui mai mare exemplar de urs brun din România, vânat de Prinţul Emanuel, a pornit în urma dezvăluirilor făcute săptămâna trecută de Asociaţiile Agent Green şi VGT (Austria), care l-au acuzat de braconaj. Pretextul uciderii ursului ar fi fost că elimină o ursoaică din Covasna, care facea stricăciuni în gospodăriile localnicilor.
Potrivit unor surse bine informate, Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a fost cazat timp de trei zile în Castelul Mikes, aflat în comuna Zăbala, relatează click.ro. Clădirea deținută de o familie transilvăneană nobilă datează din secolul al XVI-lea, iar în 2005, familia Mikes a cerut restituirea domeniului, după care s-a efectuat construirea ansamblului de clădiri și renovarea parcului.
Zabola Estate – Transylvania, așa cum mai este cunoscut castelul-hotel, se află pe un domeniu privat de 500 de hectare, care include o păşune şi o pădure. Proprietatea cuprinde 2 lacuri, 4 iazuri de pescuit, facilităţi de drumeţii şi călărie, precum şi o saună. Preţul unei nopţi de cazare aici poate depăşi şi 500 de euro, conform sursei citate mai sus.
“Însoţit de ghizi locali de vânătoare, am împuşcat animalul-problemă la 250 de metri de casele dintr-un sat”, a povestit de curând prinţul austriac, precizând că nu ar fi vorba despre Arthur, potrivit krone.at, relatează Ziarul Financiar
Emanuel von und zu Liechtenstein a adăugat în cadrul celui mai recent interviu că poate dovedi acest lucru cu ajutorul imaginilor realizate în timpul partidei de vânătoare. El și-a exprimat regretul pentru “falsa impresie care a rănit sentimentele multor persoane”.
Sursa foto: captură video Pro TV & Facebook / Zabola Estate, Transylvania