Au ieșit la iveală detalii înfiorătoare despre decesul doctoriței din Brăila. Doar câteva secunde i-a luat criminalului să o omoare pe Marina Gavril. Anchetatorii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul. De asemenea, a fost audiat și suspectul în acest caz. Însă, bărbatul refuză să coopereze. Totuși, oamenii legii și-au dat seama cum a încercat acesta să își șteargă urmele.
În data de 16 iulie, soțul Marinei Gavril s-a îngrijorat atunci când a văzut că s-a făcut destul de târziu, iar partenera lui de viață nu mai ajunge acasă. Astfel, bărbatul a decis să meargă să o caute la cabinetul ei stomatologic, însă a trăit un adevărat șoc. Medicul, în vârstă de 41 de ani, zăcea într-o baltă de sânge.
Sursa video: Antena 3 CNN
Sâmbătă, 20 iulie, în jurul orei 21:00, polițiștii au reușit să îl prindă pe suspectul principal în cazul doctoriței ucise în propriul cabinet. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din Brăila, căsătorit. De asemenea, acesta are și patru copii.
În urma cercetărilor făcute de anchetatori au ieșit la iveală detalii terifiante despre decesul Marinei Gavril. La două zile distanță de la moartea ei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a transmis un comunicat în care a explicat că femeia s-ar fi luptat cu agresorul ei, drept dovadă fiind rănile descoperite la necropsie pe mâinile sale, dar și pe unul dintre picioare.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că medicul stomatolog a murit în doar 33 de secunde. Atât i-a luat criminalului să iasă din cabinetul doctoriței, potrivit Digi 24. Suspectul nu a vrut să colaboreze cu polițiștii, ci doar a răspuns cu „nu” la întrebări, inclusiv când a fost întrebat dacă el a omorât-o pe Marina Gavril.
Așadar, oamenii legii nu au reușit să afle motivul crimei, însă iau în considerare și un omor la comandă. Totuși, au reușit să descopere cum a încercat suspectul să își șteargă urmele. Ei bine, bărbatul a plecat de la Galați cu un taxi direct la cabinetul stomatologic, semn că a premeditat totul,
După ce a omorât-o pe doctoriță, suspectul și-a schimbat de mai multe ori hainele și a urmat trasee ocolite pentru a-și acoperi urmele, potrivit procurorilor care se ocupă de caz. Bărbatul va ajunge duminică, 21 iulie, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Citește și: MISTERUL CRIMEI DIN BRĂILA SE ADÂNCEȘTE! CE FĂCEA DENTISTA CU PACIENȚII EI, ÎN CABINET, CÂND VENEAU LA EA