În cât timp vor putea fi aprobate noile vaccinuri împotriva variantei Omicron. Mai oferă protecție serul deja folosit?
Mai oferă protecție serul deja folosit? Agenția europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei – patru luni, dacă este nevoie, însă aceasta spune că actualele seruri oferă în continuare protecție, transmite Reuters.
„Dacă ar exista o nevoie pentru a schimba vaccinurile existente, am putea fi într-o poziție de a le aproba în trei până la patru luni. Companiile ce adaptează formulele lor pentru a include noua secvențiere vor trebui să dovedească că sistemul de producție funcționează, iar apoi vor trebui să efectueze teste clinice pentru a determina dacă chiar funcționează în practică”, a afirmat Emer Cooke, Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului.
Șeful producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri Covid-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt față de versiunea Delta.
„Chiar dacă noua variantă devine mai răspândită, vaccinurile pe care le avem vor continua să ofere protecție”, a spus Cooke.
În februarie, EMA a emis un ghid pentru a accelera procesul de aprobare pentru producătorii care-și modifică vaccinurile anti-Covid-19 astfel încât să ofere protecție împotriva noilor variante.
Simptomele noii variante de COVID-19 sunt neobişnuite
Simptomele noii variante de COVID-19 sunt neobişnuite, însă uşoare, a mai spus Coetzee, adăugând că ea a fost prima care a alertat cu privire la posibilitatea unei noi variante după ce la cabinetul ei din Pretoria s-au prezentat, la începutul lunii noiembrie, pacienţi cu simptome neobişnuite de coronavirus, care s-au plâns de oboseală severă.
Coetzee a fost primul medic sud-african care a alertat autorităţile în legătură cu pacienţi care au contractat o nouă variantă de COVID-19, pe 18 noiembrie.
Sursa foto: Arhiva Cancan