Una dintre cele mai mari voci de la noi, din perioada ’70, a ales de ani buni să părăsească România, în ciuda faptului că era „pe val”. Este vorba despre frumoasa și talentata Luminița Dobrescu (celebra interpretă a hitului „Of, inimioară”) care a decis să se stabilească în Italia, ea declarând pentru o revistă că preferă să trăiască într-un fel de exil, în Italia, decât să stea într-o țară plină, pe atunci, de comuniști și securiști. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă detalii inedite, de ultimă oră, din viața celebrei artiste. (VEZI ȘI: LUMINIȚA DOBRESCU DĂ DE PĂMÂNT CU ORGANIZATORII FESTIVALULUI CERBUL DE AUR)
La fel de frumoasă, dar aflată acum la o vârstă respectabilă, Luminița Dobrescu locuiește în nordul Italiei, la Stresa, la vest de lacul Maggiore, într-o casă care seamănă cu un palat. De câțiva ani, celebra artistă a revenit în atenția românilor datorită rețelelor de socializare. Iar faptul că are două animale de casă absolut speciale a atras atenția fanilor ei.
Stăpâna lui „Bălănel și Miaunel”
Toată lumea știe despre dușmănia dintre căței și pisici, dar animalele de companie ale artistei par să nu fi aflat încă. Datorită probabil și blândeții stăpânei, cățelul, pe nume Edy și pisica, Cicia, nu numai că se înțeleg, dar se comportă ca și cum ar fi frați.
Mai ceva ca în cunoscutul serial de desene animate difuzat înainte de Revoluție, „Bălănel și Miaunel”, unde cei doi protagoniști, un cățel și o pisică, erau cei mai buni parteneri. Cele două animăluțe nu stau decât împreună, nu mănâncă decât împreună, se joacă doar unul cu altul și dorm numai îmbrățișați.
De altfel, prietenele de pe Internet ale Luminiței Dobrescu se tot minunează de acest fapt și îi trimit mesaje precum: „Sunt adorabili!”, „Dar ce seamănă!”
Nepoata Luminiței Dobrescu este fosta solistă de la Mandinga
Un alt aspect pe care poate nu îl cunosc mulți români este faptul că nepoata preferată a „divei de aur” a României este nimeni alta decât fosta solistă a trupei Mandinga. Deși tânăra și-a creat singură cariera – mătușa ei fiind în Italia, moștenirea genetică și-a spus cuvântul.
Elena Ionescu a fost ani în șir solista trupei Mandinga, iar acum are propria sa trupă. Elena a moștenit nu numai vocea marii artiste, dar și frumusețea ei.
După succesul de la Cerbul de Aur au urmat câteva turnee în străinătate. După plecarea ei în exil, în 1970, a reușit să obțină contracte cu mai multe case de discuri din Germania, dar a și jucat în două seriale de televiziune (unde a deținut rolul principal) și a susținut multe spectacole cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
Mircea Tudose a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții de presă românești și din Europa.
Cu numeroase citeste mai mult