Gigi Becali a reuşit să obţină în instanţă terenurile în valoare de peste 400.000 de euro care i-au fost sechestrate de Fisc. Măsura fusese dispusă în dosarul în care a fost condamnat finanţatorul Stelei
Becali a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu MapN şi obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi să plătească statului 850.000 de euro. Decizia a fost luată în 2013, Becali a fost încarcerat, iar ulterior eliberat condiţionat. La începutul acestui an, latifundiarul din Pipera s-a adresat instanţei şi a cerut ridicarea sechestrului, având în vedere că a achitat prejudiciul din dosar, iar recent judecătorii au dat verdictul. ” Admite acţiunea. Dispune radierea sarcinilor constând în sechestrul asigurator si a sechestrului asigurator reprezentând ipoteca legală dispus prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile de către ANAF-DGFP Ilfov–AFP Voluntari, ca urmare a rămânerii fără obiect a măsurilor de executare, prin achitarea sumelor datorate (prejudiciu, cheltuieli judiciare si accesorii)”, se arată în decizia instanţei. (GIGI BECALI A POVESTIT CUM A CRESCUT)
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari. Victor Babiuc, fostul ministru al Apărării, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină, au fost condamnaţi în acest dosar la câte doi ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată. (AFLĂ CINE L-A IRONIZAT PE GIGI)