Împuşcături într-un club din Suceava: Un bărbat a tras asupra unor tineri care l-au luat la bătaie
Un bărbat de 41 de ani petrecea împreună în club alături de patru femei, inclusiv soţia sa şi două rude, când, la un moment dat, un tânăr dintr-un grup de alături s-a luat de una din femei.
Un tânăr ar fi încercat să o scoată pe cumnata bărbatului cu forţa din club. Atunci, bărbatul de 41 de ani a încercat să o ajute pe femeie, însă cinci indivizi au sărit să îl bată. Pentru a se apăra, bărbatul a scos pistolul său cu bile şi a tras asupra lor, informeaza RTV.
Două persoane au ajuns la spital împuşcate – un tânăr de 25 de ani şi o tânără de 23 de ani, chiar din anturajul pistolarului. Bărbatul de 41 de ani a ajuns şi el la spital, din cauza bătăilor.
Poliţia a demarat o anchetă.