Impresii de la ultimul Superclasico, derby-ul absolut al fotbalului mondial
Atunci când jurnaliștii britanici de la The Observer scriau că El Superclasico este meciul pe care trebuie să îl vezi pe viu măcar o dată înainte de a muri nu au exagerat cu nimic. Tot ei afirmau că, în comparație cu un Boca – River, faimosul Old Firm, Celtic – Rangers, pare doar o joacă de copii în curtea școlii.
Iar după ce am trăit și văzut personal pe Bombonera la ultimul Superclasico, disputat în octombrie 2019, pot afirma fără teama de a greși cu ceva că acest derby este mai presus decât orice Clasico, Barca – Real, orice Derby della Madonnina, Inter – Milan, sau orice alt derby major al fotbalului mondial. De aceea, i se spune El Superclasico. Pentru că nu are egal.
Totul are altă încărcătură decât la orice alt mare clasic al sportului-rege. Pornind de la atenția specială acordată de mass-media, cu un studio realizat la lumina nocturnei chiar pe gazonul de pe Bombonera cu o seară înaintea Superclasico, cu transmisii în direct de la stadion începând cu ora 9 dimineața, cu 12 ore înaintea startului jocului, cu 30 de pagini din 40 acordate acestui derby de unicul cotidian sportiv din Argentina, Ole și cu o zonă a presei plină până la refuz cu sute de jurnaliști. Mai mult chiar, cotidianul Clarin a avertizat populația ce măsuri trebuie luate pentru a nu-și face sânge rău în timpul El Superclasico din cauza emoțiilor uriașe ce preced un asemenea meci.
Apoi, continuând cu măsurile de securitate speciale, cu un elicopter care a survolat zona din cartierul La Boca vreme de câteva ore bune înainte și după partidă, cu străzi închise în jurul arenei încă de la prânz, cu o desfășurare de forțe cum nu am mai văzut la vreun alt derby din Europa și cu autobuzele ce aveau drept destinație cartierul La Boca oprite cu vreo trei kilometri înainte, în momentul când mai rămăseseră două ore până la startul jocului.
Apoi, atmosfera. Auzisem cu o zi înainte că pământul tremură în preajma Bombonerei în timpul unui meci, dar a fost mult mai mult. Locul care îmi fusese rezervat în zona de presă era chiar lângă un perete, de care mă mai sprijineam când încercam să realizez fotografii cât mai reușite. În mai multe rânduri, am simțit cum peretele face stânga-dreapta, iar pământul mi se mișca sub picioare ca la un cutremur. Iar masa din fața mea tremura. De fapt, El Superclasico este un seism cu zeci de replici pe durata a 90 de minute.
Să vezi pe viu un Superclasico disputat la Madrid sau orice alt derby european în comparație cu unul trăit pe viu pe Bombonera sau Monumental este precum diferența între a admira leii, jaguarii și tigrii la grădina zoologică sau la circ și a-i vedea desfășurându-se în mediul lor natural, în savană sau în junglă. Nu poate exista o pasiune mai sălbatică, în sensul frumos al cuvântului, decât la un Boca – River în Argentina.
Sau este ca și când te-ai uita la rechini, delfini și balene prin geamul imens al unui oceanograf în loc de a simți adrenalina maximă când înoți alături de aceste creaturi magnifice în albastrul infinit al Oceanului Atlantic, care a fost ca o graniță de netrecut spre El Superclasico atât de mult timp. Iar din punct de vedere al decibelilor, un Boca – River îți lasă impresia că tocmai pe lângă tine a trecut o turmă imensă cu sute de elefanți
A fost impresionant cum suporterii Bocăi și-au încurajat favoriții imediat după fluierul de final, deși rivalii de la River Plate sărbătoreau pe gazon calificarea în finala Copei Libertadores. Fără pic de dezamăgire, aceștia au început să cânte la fel de tare ca și pe durata meciului, iar cei din peluza La 12 și-au continuat recitalul la mult timp chiar după ce toți jucătorii părăsiseră terenul.
De aceea, El Superclasico nu are egal în lume!