Impact nimicitor între un microbuz și o cărută, la Vaslui! Un adolescent a murit

Publicat: 01/11/2019 | 19:51
FOTO: Ziarul de Vaslui

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit și alte două persoane au fost rănite grav, vineri seara, după impactul produs între un microbuz și o căruță, în localitatea Dumești din județul Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, accidentul a avut loc vineri seara, în localitatea Dumești, fiind implicate un microbuz și o căruță.

În urma impactului au fost rănite grav trei persoane, între care un adolescent, în vârstă de 16 ani, se afla în stop cardio respirator în momentul în care echipajul ambulanței a ajuns la fața locului.

După executarea protocolului de resuscitare, medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul tânărului.

Celelalte două victime au multiple traumatisme, dar sunt conștiente și stabile hemodinamic.

La ora publicării acestei știri, intervenția pompierilor este în desfășurare.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult