Împăcarea momentului în showbiz, înainte de Paşte: Andreea Bălan şi George Burcea! „Pentru fetiţele noastre”
După lungi scandaluri și acuzații reciproce, Andreea Bălan și George Burcea au decis, în sfârșit, să îngroape securea războiului. În prag de sărbătoare, cei doi au fluturat steagurile albe și anunță că au depus armele, iar lupta dintre ei a ajuns la final. Cei doi au decis să își pună fetițele pe care le au împreună pe primul loc și să aibă o relație bună, de dragul acestora. Andreea Bălan a făcut câteva declarații pe marginea acestui subiect și a vorbit despre cum a avut loc marea împăcare.
Pentru o bună perioadă, Andreea Bălan și George Burcea au format un cuplu frumos. Cei doi s-au căsătorit, au două fetițe împreună, însă finalul anului 2019 aducea divorțul. Aceștia nu se mai înțelegeau, așa că au decis să o apuce pe drumuri separate. Însă, despărțirea lor nu a fost una pașnică, iar la scurt timp după divorț cele două vedete și-au declarat război. Cei doi au dus lupte interminabile și părea că nu o să ajungă niciodată la un numitor comun, însă acum toate s-au rezolvat.
Andreea Bălan şi George Burcea, împăcarea momentului
Așa cum spuneam, la finalul anului 2019, George Burcea și Andreea Bălan au semnat actele de divorț. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, însă despărțirea a avut loc cu scandal. După ce nu au mai format un cuplu, cei doi și-au declarat război și au dus lupte grele ani de zile. Ambii au aruncat cu noroi, s-au făcut acuzații dure și părea că aceștia nu o să ajungă niciodată la un numitor comun.
Iată însă, că după ani de zile de scandaluri și numeroase procese deschise, George Burcea și Andreea Bălan au reușit totuși să se pună de acord. Aceștia au ajuns la concluzia că este mai bine să oprească toate disputele și să își concentreze întreaga energia pe fiicele lor. Astfel, de dragul celor mici, foștii soți au pus punct scandalului și încearcă să aibă o relație cât mai bună.
„Am încheiat procesele. Totul e ok. Am stabilit că nu mai vorbim unul despre celălalt și gata. Așa am stabilit. E mai bine pentru amândoi, dar și pentru fetițele noastre”, a declarat Andreea Bălan, potrivit viva.ro.
Andreea Bălan, în al nouălea cere
De asemenea, Andreea Bălan a mai mărturisit că trăiește acum cea mai bună perioadă a vieții sale. Acum că scandalul cu George Burcea s-a încheiat, artista se poate concentra pe lucrurile frumoase din viața ei. Astfel, cântăreața spune că acum astrele s-au aliniat pentru ea și este în al nouălea cer.
Vedeta spune că trăiește cea mai frumoasă și liniștită perioadă din viața ei. Cântăreața excelează din punct de vedere profesional, cât și sentimental și este cât se poate de fericită.
„E cea mai liniștită și frumoasă iubire pe care o trăiesc și, într-adevăr, și cea mai liniștită și frumoasă perioadă. Pentru că, într-adevăr, e prima dată când mi s-au aliniat toate. De-a lungul anilor, fie mi-a mers în carieră foarte bine și pe partea personală mai puțin, sau invers.
A fost o perioadă când a mers bine pe plan personal și, poate, cariera mai puțin. Acum merg ambele. Și exteriorul este reflectat de interior. Și dacă tu ești bine pe interior bine și fericit, și exteriorul este la fel. Și poate eu nu eram bine cu mine și atunci exteriorul arăta așa”, a mai spus Andreea Bălan.