Au trecut trei zile de când Dana Roba a fost căsăpită cu un topor de soțul său. Make-up artistul va intra, în curând, într-o nouă operație, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor acesteia de recuperare totală. CANCAN.ro a intrat în posesia unor imagini și filmări înfiorătoare cu Dana la numai câteva minute după măcel.
Momente dramatice pentru Dana Roba. Fosta iubită a lui Nicolae Guță se zbate între viață și moarte, iar în următoarele ore va suferi o nouă intervenție chirurgicală. Medicii sunt rezervați în privința șanselor acesteia de recuperare și spun că numai o minune dumnezeiască ar putea face ca aceasta să nu rămână cu sechele. Reamintim faptul că luni dimineața, în timp ce dormea, Dana a fost lovită barbar de către soțul ei cu un topor în cap. Nu s-a oprit nici după ce a lăsat-o într-o baltă de zânge, a continuit să o lovească violent cu pumnii și cu picioarele. Mai apoi, bărbatul a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță, povestind oroarea comisă.
La fața locului au ajuns prima dată oamenii legii, care l-au imobilizat pe agresor. Imaginile din dormitorul groazei au depășit orice limită. CANCAN.ro a intrat în posesia unui filmuleț cu Dana Roba la numai câteva minute după agresiune. Scena a fost filmată de către polițist, care o întreba pe aceasta dacă poate vorbi. Pe înregistrare se poate vedea faptul că make-up artistul zace într-o baie de sânge, nu dă semne că ar auzi ce i se spune și are ochii închiși, dar reușește să se întoarcă de pe o parte pe alta și scoate un geamăt de durere.
Pozele cu Dana Roba în ambulanță sunt și ele de-a dreptul șocante, având fractura craniană deschisă. Apare vânătă din cap până în picioare, cu o mână zdrobită și cu două degete lipsă. Aflat în arestul poliției, soțul femeii încearcă să pledeze nebun pentru a scăpa de ani grei de închisoare. Daniel Balaciu spune că îi pare rău pentru fapta comisă și că și-a pierdut mințile atunci când a aflat că Dana ar fi ieșit în oraș cu un bărbat.
Menționăm faptul că Dana Roba și soțul ei erau în plin proces de divorț și se despărțiseră de luni bune. Locuiau, însă, în aceeași casă, de dragul celor două fiice. Surse din apropierea familiei susțin că bărbatul o amenințase în repetate rânduri că o va ucide dacă îndrăznește să se despartă de el sau să se uite la un alt bărbat. În această dimineață, procurorii i-au schimbat încadrarea lui Daniel Balaciu din bătăi și alte violențe în tentativă de omor. Sora Danei, Lidia, s-a întors de urgență în țară, pentru a se ocupa de nepoatele sale.